DAR DIN DAR SE FACE RAI. Proiect caritabil derulat de CS Dragonul Baia Mare

La fel ca în ultimii ani, în perioada 20-23 decembrie, clubul de taekwon-do ITF Dragonul Baia Mare va derula proiectul caritabil intitulat “DAR DIN DAR SE FACE RAI”.
Scopul acțiunii este de a strânge fonduri pentru achiziționarea de alimente și colectarea de produse alimentare neperisabile, dulciuri, îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, de la membrii clubului dar și de la cei care doresc să se implice în acest proiect, atât persoane fizice cât și persoane juridice și apoi oferirea acestora familiilor cu copii, mai puțin norocoase pentru care acest gest înseamnă mult, mult mai mult decât ne putem închipui.
Toate produsele și/sau sume de bani se pot dona direct la sala de antrenament a clubului… sumele de bani.. și/ sau prin virament in contul clubului.
„Luna decembrie este luna cadourilor și asa cum noi ca și club am reușit să realizăm o mulțime de lucruri fiind multumiți de ceea ce am realizat, o să ne străduim să oferim și celor cu mai puține posibilități, să treacă de aceste sărbători, veseli și plini de speranță.
Vineri, 22 decembrie , la ora 15,00 , vom încheia acțiunea de colectare, după care vom ambala frumos toate produsele iar în dimineata zilei de , 23 decembrie ( sâmbata), vom duce la capăt acest mic gest, în ajun de Crăciun.
Pentru sponsorizari /donații sau alte informații – telefon 0744753754 (antrenor emerit Dan Goron) + messenger/whatsapp”, informează CS Dragonul Baia Mare.
Mihai ROMAN
cm
cm