DE LA 1 IANUARIE 2024. Contribuția la Pilonul 2 de pensii crește la 4,75%

În primăvara anului trecut, mai precis, pe data de 16 martie 2022, a fost emisă o Ordonanță de urgență, prin care Guvernul s-a angajat să majoreze, de la 1 ianuarie 2024, contribuția la Pilonul 2 de pensie. Majorarea va fi de un punct procentual, mai exact, de la 3,75% la 4,75%. Chiar și în aceste condiții, contribuția este sub nivelul stabilit de lege (de 6%).

Reamintim faptul că măsura este inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), convenit de România cu autoritățile de la Bruxelles și este parte a unei reforme mai ample a sistemului de pensii din țara noastră. „Reforma privind sistemul de pensii propusă în Planul National de Redresare si Rezilienta vizează elaborarea legislatiei prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu si lung a sustenabilitătii si a predictibilitătii sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului II de pensii”, declarau anul trecut, reprezentanți ai Ministerului Muncii.

Creșterea cu 1% a contribuției la Pilonul 2 de pensii înseamnă o diminuare cu același procent a contribuției la Pilonul 1 de pensii (pensia de stat), reținerea totală de 25% din venitul brut al angajaților rămânând neschimbată.

GlasulMM
GlasulMM