Deputatul AUR, Darius Pop, a participat la Hramul Bisericii din Chechiș

“Astăzi am avut binecuvântarea de a participa la Hramul Bisericii din Chechiș, comuna Dumbrăvița, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, un moment de mare bucurie și înălțare sufletească. Anul acesta am serbat cu emoție 200 de ani de la construcția acestei biserici sfinte, care a fost și rămâne un stâlp de credință și iubire pentru comunitate. Cu recunoștință ne-am amintit și de prima biserică din Chechiș, construită în anul 1630, care se află acum în Muzeul Satului din Baia Mare, mărturie vie a evlaviei și dăruirii strămoșilor noștri.

Acest moment de sărbătoare este o chemare pentru toți creștinii să rămânem uniți în credință, să ne întărim în rugăciune și să primim cu inimile deschise pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Fie ca Maica Domnului, ocrotitoarea noastră, să ne călăuzească pașii și să ne aducă liniște, iubire și sănătate în casele și sufletele noastre. Să ne păstrăm vie flacăra credinței și să ne lăsăm inspirați de puterea și smerenia celor ce au zidit aceste lăcașuri sfinte pentru slava lui Dumnezeu.

Cu pace, credință și binecuvântare!”

Deputatul Darius Pop

GlasulMM
GlasulMM