DIN MARAMUREȘ. Circulația, originea și semantismul termenului HORINCĂ 

E adevărat, băutura tradițională a românilor, în timpul sărbătorilor de iarnă, este vinul. Cu toate acestea, horinca este nelipsită de pe masa maramureșenilor la praznicele mari de peste an, inclusiv de Crăciun. Un bun prilej pentru a aduce în discuție câteva aspecte semantice și etimologice față de acest termen.

Dar mai întâi e necesar să identificăm circulația acestui apelativ (și a sinonimelor lui), cu ajutorul atlaselor lingvistice elaborate de Academia Română.

Termenul de horincă e atestat doar în regiunile care se învecinează cu Ucraina, predilect în Maramureș și Bucovina. În Maramureșul istoric, îl regăsim în satele în satele de pe valea Marei (din Mara până în Vadu Izei), iar în zona Săcel-Vişeu-Moisei-Borşa se folosește varianta horilcă. În Săpânța, la graniță cu Țara Oașului și Sătmar, se folosește sinonimul pălincă, la fel ca în Chioar și Codru.

Până în perioada interbelică, termenul horincă a fost neatestat în alte regiuni ale ţării: în Crişana, Sătmar şi Oaş se numește pălincă; în Transilvania, vin ars; în Banat, Muntenia şi Moldova, rachiu; în Muntenia, ţuică.

Dar ce este horinca? Așa cum precizează folcloristul Ion Bârlea, din Berbești, într-o culegere din 1924, horinca „se prepară din cereale și din prune. Cea din prune se fierbe de două ori. Lichidul ce s-a scos după prima fiertură se numește suslă. Aceasta o pun din nou în căldare pentru a o fierbe, la început 30 (de grade), apoi din ce în ce mai slabă și când lichidul nu mai conține mult alcool desfac țevile ca să nu mai curgă. Acest rachiu are în medie cam 50 de grade. Spirtul de cereale are 30 de grade. La sărbătorile mari (Crăciun, Paști și Bobotează) o îndulcesc cu miere de stup și așa se ospătează” (Bârlea, 1924, II: 474).

În Maramureșul istoric, după prima distilare, această băutură se numește suslă, șpirt, horincă puturoasă, arcoziță. După a doua distilare, se numește horincă.

Din punct de vedere semantic, ea poate fi definită, în linii mari, prin “băutură alcoolică din fructe sau cereale, distilată de două ori”. Sinonimele sunt: pălincă, țuică, rachiu și definesc același produs, fără să existe indicii că sunt termeni specializați, în funcție de materia primă utilizată (prune, alte fructe sau cereale). Cu alte cuvinte, în zonele în care se folosește, de exemplu, termenul pălincă, el definește orice fel de băutură alcoolică dublu distilată, indiferent care este materia primă.

Din punct de vedere etimologic, termenul horincă privine din ucr. horilka (cu sensul de băutură alcoolică), după holeră, probabil contaminat cu pălincă (conform DEX și MDA – Micul Dicționar al Academiei). Nicidecum nu este derivat din a hori (= a cânta), așa cum atrage atenția Mihai Dăncuș (2010), fostul director al Muzeului Maramureșean din Sighet.

Din horincă s-a format familia de cuvinte: horincar (= distilator, brener), de unde și numele de familie Horincar; a horinci (= a prepara horinca, într-o locație special amenajată, dar și a petrece cu horincă; a bea tărie), horincie (= locul sau instalaţia unde se fabrică horinca).

Termenul pălincă provine din magh. pálinka, cu sensul de “rachiu” (DEX, MDA, Șeineanu, Scriban etc). În schimb, pentru termenul țuică, etimologia este incertă, cel mult comparabil cu srb. cujka (Cihac), însă alți cercetători consideră că termenul sârbesc provine din limba română (DER).

Indiferent de etimologie, horinca (alias pălinca, țuica etc) trebuie consumată cu măsură, așa cum apare avertismentul în folclorul maramureșean: „Bată-te, focu, horilcă, / Tu faci omul de nimnică” (colecția Valeria Ștețco, 1990: 340; Borșa).

(Foto: Arhiva Glasul Maramuresului)

Dorin Ștef