PUNCT DE VEDERE. Despre servilismul aristocrației

La o primă vedere, pare o utopie să faci o analiză a servilismului în așa-zisa clasă aristocrată. Nu mi se pare deloc greu a diseca comportamentul indivizilor autodeclarați aristocrați și în rândurile ce urmează doresc a compila atitudinea așa-zișilor patricieni cu mocofănia celor ce, genetic, au alele obsecvioase.

Sclavagismul, în diversele lui forme de manifestare, a creat indivizi și comportamente asortate la cultura, tradiția și obiceiurile ciocoilor. Abolirea de jure, dar nu și de facto, a fenomenului exploatării omului de către om a creat noi forme de supunere, noi tipuri de progenituri lingușitoare, noi valențe ale plimbatului limbii în zona boașelor medelnicerilor.

Servul antic era privit și exploatat ca o unealtă, ca un bun propriu, ca o jucărie. Cultura și minima educație a sclavului îi dictau să fie ascultător, să-i fie fidel stăpânului, să nu-i înșele încrederea, să se facă util. Drept răsplată, primea un loc de dormit și o strachină cu ce rămânea de la masa îmbelșugată a boierilor.

Orice act de nesupunere a slujitorului era aspru pedepsit. Viața unui sclav era fără valoare atunci când glasul lui cerea dreptate, când striga după libertate.

Am trecut succint în revistă sclavagismul antic și medieval și voi trece gradual la noile forme de servilism practicate de către unii dintre contemporanii noștri.

Dacă sclavul clasic erat declarat prin hrisoave sau cutumiar ca un inegal al stăpânului, servul modern se autodeclară supus necondiționat celor ce sporadic se află pe scaunul Postelnicului Andronache Tuzluc și se autoproclamă în intimitatea lor ca fiind descendenții vicleanului Dinu Păturică.

Sclavul modern este arivist. Dualitatea se regăsește în modul lui de viață. Dorința lui de acaparare încalcă reguli morale, strivește modestia celor cu bun simț și este nemărginită asiduitatea cu care savurează prin papilele gustative duhoarea tumefacției emanate de fricțiunea balansoarelor aflate în zona inghinală a ineluctabilului bulibașă.

Sluga actuală nu este asemeni predecesorilor. Adică fără haine, fără încălțări, fără școală, cu mațele zgâlțâite de foame și cu pălmile crăpate de la contactul cu uneltele pe care le mânuia.

Servul modern dispune de garderobe impresionante. Are vestimentație diversificată. Etichete ale marilor case de modă se revarsă la vedere în contrast cu cele cumpărate din Outlet, no name, purtate discret de cei de sub el, doar pentru a-și impresiona stăpânul cu modestia vestimentară. Pielea de crocodil a mergătorilor este scoasă în evidență doar atunci când șeful lipsește. În rest, bascheții emană mirosuri acre de picioare nespălate. Diplomele obținute la școli frecventate prin corespondență sunt expuse într-un mod grotesc pe mesele sau pereții încăperilor unde-și cimentează poziția de slugă veritabilă (atestată cu zapiscă), considerând că le conferă dreptul de a se autoproclama: aristocrați.

Mațele lor nu au goluri de aer. Ele sunt umplute ritmic cu meniuri alese și dacă se poate, cumpărate din restaurante renumite. Dacă apare șeful, vor scoate rapid din sertar un covrig uscat pe care-l vor molfăi și îmbiba cu salivă până când acesta din urmă pleacă. Apoi, cu un gest grobian, îl vor expectora în coșul de gunoi din stânga sau dreapta lor.

Mâinile îmbâcsite cu creme franțuzești ce plimbă agale mouse-ul calculatorului și telecomanda aerului condiționat (pornit după ce iese șeful) le conferă statutul de servi aristocrați.

Modul flagrant de manifestare al dualității acestor slugi moderne poate fi sesizat de orice neofit în cunoașterea caracterelor umane. Nu este nevoie de expertiză pentru a observa atitudinea arogantă și infatuată abordată în relația lui cu cei ce se află sub scara lui ierarhică și manifestarea obedientă, capul plecat și mâinile bălăngănite pe lângă corp atunci când se află în apropierea stăpânului.

Răcnetele și icnetele de damnat descreierat sunt înlocuite cu: am înțeles, șefu; ideea dumneavoastră este genială; sunteți idolul meu; execut întocmai cum mi-ați ordonat; sunteți cel mai deștept, cel mai frumos și cel mai bun conducător; unul ca dumneavoastră se naște o dată la o mie de ani…

Indiferent cine ocupă fotoliul puterii, expresiile adulatorii sunt aceleași.

După detronare, exilatul este acompaniat cu invective. Cel ce-i luase scamele inexistente îi întoarce spatele și-i blamează perioada de domnie.

Desigur, sluga modernă, având patalama scolastică, va trivializa activitatea cedentului puterii, uzitând formule și înjurături demne de cartea recordurilor.

Servilismul aristocratic îl regăsim în toate instituțiile în care nu este încurajată probitatea morală, în care profesioniștii sunt marginalizați pentru că nu-și pot modela limba după forma coccisului evaluatorului incompetent și în care metoda nepotismului funcțional este cea mai utilizată și cea mai sigură formă de promovare.

Între cele două forme de subjugare a demnității umane, a doua este mult mai umilitoare și mult mai josnică decât prima.

Sluga se naște slugă, trăiește slugărind și moare cerșind! Chiar și cu toate diplomele atârnate pe perete! (din vol. Eroziunea elitelor, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2024)

Dorin Ioan Coste