DISTINCȚIE. Dr. ing. Ștefan Marinca, cel mai prolific inventator pe care Maramureșul îl are

“Vă mărturisesc că este printre puținele dăți când am avut privilegiul de a dărui placheta ce simbolizează cea mai înaltă distincție pe care municipiul Baia Mare o poate oferi, cea de Cetățean de Onoare, deopotrivă cu strângere de inimă, cu sentimentul că e o recunoaștere prea măruntă și cu sinceră recunoștință că ni s-a dăruit, la rândul nostru, bucuria de a fi primită.

Domnul dr. ing. Ștefan Marinca s-a născut în Budești, a crescut cu munca pământului, a învățat la Sighetu Marmației și Timișoara, a muncit și predat la Baia Mare, a conferențiat în Irlanda, Franța, Spania, Grecia, a lucrat în Silicon Valley și la Boston, i-a impresionat și pe chinezi, la Beijing și Shanghai. Și cu toate acestea, cu enormitatea carierei domniei sale, a rămas, în tot acest timp, al nostru!

Cel mai prolific inventator pe care Maramureșul îl are astăzi și unul dintre cei mai importanți ai României, cu 18 brevete în țară și 40 de patente în Statele Unite ale Americii, declarat „Inventatorul Anului” în 2006, recunoscut pe trei continente, și totuși, este omul care revine acasă ori de câte ori poate și care nu a uitat niciodată de unde a plecat!

Mi-a fost încredințat privilegiul de a-i înmâna ieri titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Baia Mare, în cadrul unei ceremonii pe care am avut onoarea să o prezidez și la care au participat un număr impresionant de personalități marcante ale comunității noastre, în prezența soției domnului Marinca, doamna Marta Marinca și a uneia dintre fiicele sale, Mara.

Însă poate cel mai mult m-a emoționat o scrisoare primită din partea celeilalte fiice, Ioana, de la Londra, care nu a putut fi prezentă la festivitate. O scrisoare despre bunica Năstafă, care nu a avut parte de multă școală, dar a știut să recunoască în fiul ei ceva diferit și l-a încurajat să se ocupe de carte.

Despre cum același dar l-a transmis mai departe fiicelor sale. Despre simbioza dintre știință și credință, pe care Ștefan Marinca o dezbate cu o profunzime pe care Ioana o compară, cu admirație sinceră, cu Dr. Martin Luther King Jr. Și despre mama, Marta, mâna dreaptă a domnului Marinca în tot ce înseamnă familie, răbdare și înțelepciune, cea care va beneficia și de onoarea practică a distincției, și anume legitimația de parcare, pentru că domnul Ștefan Marinca nu a condus niciodată o mașină. Un lucru, spune Ioana, pentru care pietonii din toată lumea îi mulțumesc din suflet.

Am și râs, dar mai ales am fost emoționat și am simțit, peste rigoarea ceremonială, cele mai importante valori pe care la avem noi, maramureșenii: credința, iubirea, familia, respectul pentru cei care ne fac cu adevărat cinste acasă și peste hotare. Bunătatea și simplitatea pe care le păstrăm în suflete indiferent pe ce culmi ne-ar purta viața, pe care tindem tot mai des să le suprimăm, dar spre care ar trebui să aspirăm cu toții.

Despre domnul dr. ing. Ștefan Marinca și realizările sale profesionale s-ar putea scrie un roman și poate tot nu s-ar acoperi totul. Eu am preferat să evidențiez mai mult aspectul personal, al familiei, unde am regăsit cel mai mult Maramureșul în toată frumusețea lui. Și am plecat de acolo cu gândul că suntem, poate, prea zgârciți uneori cu recunoașterea celor care ne fac cinste și că trebuie să schimbăm asta!”, a declarat Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

GlasulMM
GlasulMM