DOI ANI DE RĂZBOI (IV). Baia Mare are grădiniță pentru copiii ucraineni

După declanșarea războiului din Ucraina, numeroase mămici cu copii mici au venit în Maramureș, pentru a fi în siguranță din calea conflictului armat. După ce a devenit clar pentru toată lumea că războiul nu se va termina în 2 săptămâni, cum se vehicula în rândul cetățenilor din țara vecină, a apărut nevoia de a înscrie micuții în creșe, grădinițe și școli. În Baia Mare, ”bătaia” pentru locurile la grădinițe este mare, iar de creșe nici nu mai vorbim.

În condițiile în care și pentru mămicile românce este greu să obțină un loc, pentru mamele din Ucraina a fost și mai dificil. În acest context, Vasile Vlașin, președintele Asociației Părinți Salvatori, care s-a implicat din prima clipă în ajutorarea refugiaților, a deschis o grădiniță pentru copiii ucraineni, care funcționează și astăzi.

”Avem grădinița care funcționează în program normal, pentru că este foarte greu pentru un copil al unui băimărean să prindă loc într-o grădiniță, d-apoi cineva care a aterizat din senin în Baia Mare. Sunt copilași ucraineni în grădinițe, chiar la cele private cu plată, pentru că nu toți refugiații se află într-o situație de criză. Noi avem 30 de locuri, dar în momentul de față nu sunt ocupate toate. Anul trecut au fost, pentru că erau mai multe familii în Baia Mare, dar acum nu sunt ocupate toate.

Copiii participă la toate tipurile de activități posibile. Avem o educatoare româncă și una ucraineancă. Ei învață și limba română și programul este în limba ucraineană. Toate programele de Crăciun sau de Ziua Națională a României, toate le-au făcut cu cântecele și poezii în limba română. Atât cât se poate, ei încearcă să se integreze”, a declarat Vasile Vlașin.

Pe lângă grădiniță, a mai fost deschis și un centru pentru copiii cu handicap.

”Am deschis un centru pentru copii cu handicap, pentru că avem în Baia are, dintre copilașii refugiaților, 18 copilași cu nevoi speciale, diverse forme de handicap, de la autism până la forme multe mai grave: paralizie cerebrală, tetrapareză spastică. Am deschis un centru unde ei pot să vină la terapii de recuperare. Eu plătesc terapiile, totul este gratuit. Mai avem și un cabinet medical unde avem un medic voluntar cardiolog, care consultă și la nivel de medicină de familie, pentru că are și această calificare, dar are și specializarea de cardiolog și face consultații cardiologice”, a mai precizat Vasile Vlașin.

 

Ana-Maria HOJDA

Credit foto: Vasile Vlașin/Facebook

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA