EDITORIAL. Omul nu este măsura tuturor lucrurilor
În Antichitate, pe vremea lui Pericle, undeva în nordul Greciei, mai precis în Abdera, se năștea Protagoras, care avea să devină un mare filosof. Unul dintre celebrele aforisme care îi sunt atribuite se referă la incapacitatea spiritului uman de accede la absolut: omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor care există precum există și a celor care nu există precum nu există. A fost considerat un sofist agnostic și se spune că, din acest motiv, puține din lucrările lui s-au păstrat peste secole (fiind distruse de clericii habotnici).
Întrebarea, care a plutit în aer ca o frunză pe parcursul ultimelor două milenii și jumătate, revine cu putere în actualitate. Și nu din punct de vedere religios (creștinii au combătut nu o dată această idee, afirmând că defapt fiul lui Dumnezeu este măsura tuturor lucrurilor), ci din perspectiva schimbărilor climatice.
Oamenii (ca specie dominantă, capabilă să modifice ecosistemul planetar sau chiar să îl distrugă, dacă își propune acest lucru) și-au arogat dreptul de a remodela universul în care viețuiesc, fără să țină cont de efectele generate. Noxele emanate în atmosferă (miliarde de tone, anual) și poluarea mediului înconjurător (cu miliarde de produse de plastic) pot fi considerate un atentat la adresa vieții de pe Terra. Cum însă nu există nici o justiție care să îl judece pe OM pentru aceste fapte nesăbuite, situația se agravează din ce în ce mai mult, de la o lună la alta, de la un an la altul, de la o generație la alta.
Oamenii sunt unici, așa cum cum planeta pe care viețuim e unică. Sau cel puțin acesta este nivelul de cunoaștere oferit de știință până în momentul de față. Nu avem certitudinea să mai fie o planetă vie în Univers. Cercetătorii presupun că ar mai exista, dar nu avem deocamdată capacitatea să le identificăm și cu atât mai puțin să ne deplasăm până la ele.
Gândirea de tipul Omul este măsura tuturor lucrurilor a dus la acestă situație de criză ce se dezvoltă într-un cerc vicios. Nu vom scăpa din acest cerc, pentru că nu suntem capabili să renunțăm la beneficiile oferite de tehnologia bazată pe arderea combustibililor fosili.
În realitate, Omul nu a fost, nu este și nu va fi niciodată măsura tuturor lucrurilor de pe Pământ sau din Univers (cu siguranță, vă aduceți aminte de geocentrismul promovat de Biserică, în competiție cu heliocentrismul susținut de Galileo Galilei). Omul este sânge din sângele Terrei, și trup din trupul ei, după cum spuneau anticii, recunoscând rolul de Mamă pe care îl avea Pământul.
Poate că ar trebui să medităm mai mult la aceste flori ce se deschid din trunchiul scorțos al copacului.
Dorin Ștef
