EDITORIAL. Profesorii, cu jalba-n proțap la Guvern

Oarecum tăcut, protestul profesorilor, care au mărșăluit pe străzile din capitală, între palatul Victoria și palatul Parlamentului, vine să îi contrazică pe cei care susțin că nu mai există sindicate în România.

În primii ani după revoluție, sindicatele au făcut legea în țara noastră, fiind spaima tuturor guvernărilor postdecembriste. Liderii de sindicat erau puternicii zilei. Aveau beneficii extrasalariale, aveau mașină la scară (cu girofar), aveau secretară și linie telefonică directă cu miniștri de resort. După ce se plictiseau să apară la televizor și să își dea cu părerea în chestiuni ce țineau de politica dâmbovițeană, își cumpărau un loc pe listele vreunui partid și intrau în Parlament. Din greșeală sau cu multă abilitate, unii dintre ei ajungeau și prin Guvern, ba chiar să conducă cabinete la Palatul Victoria (cum a fost cazul liderului de sindicat Victor Ciorbea).

Între timp, numărul bugetarilor s-a redus, exploatările miniere și marile întreprinderi socialiste au fost închise, astfel încât sindicatele au intrat într-un con de umbră (zic unii); după alții, mișcarea sindicală a sucombat, în sunetul de trâmbiță a multinaționalelor, care au acaparat scena economică a țării.

Și când toată lumea credea că nu mai e nimic de spus pe tărâm sindical, trei federații sindicale din învățământ s-au trezit din somn și și-au unit forțele încercând marea cu degetul: au cerut mai mulți bani pentru salariile profesorilor (“Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie”).

Salariul mediu brut pe economie este de 6.095 lei. Sună bine, nimic de zis. Și poate că unii chiar merită acești bani. Dar ne uităm îngroziți la generațiile de analfabeți care au absolvit școlile românești în ultimii ani și ne dăm seama că sunt rodul unor dascăli școliți la facultăți dubioase care s-au întors ca catedră să îi învețe pe alții carte. Societatea de mâine nu arată deloc bine. Cu fiecare an care trece, tinerii sunt din ce în ce mai slab pregătiți (și nu ne referim la notele din catalog, ci la testele PISA).

Probabil că Guvernul le va onora o parte din doleanțe, pornind de la premisa că e an preelectoral și 350.000 de membri de sindicat pot însemna 350.000 de voturi. Probabil. Însă educația ar trebui să fie adevăratul proiect de țară al României și nu batjocura politicienilor de toate culorile din ultimele trei decenii.

Dorin ȘTEF

(Foto: Arhiva Glasul)

GlasulMM
GlasulMM