
PENSII. ”Legea Zoicaș” e valabilă doar până la 1 septembrie!
Noua lege a pensiilor aduce o modificare semnificată resimțită de băimăreni și maramureșenii care locuiesc în localități considerate poluate. Potrivit acesteia, de la 1 septembrie, nu va mai fi posibilă reducerea vârstei de pensionare cu doi ani pentru această categorie.
”Prevederile articolului 65, pct. 5 din Legea 263/ 2010 cu privire la reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani pentru persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracției și prelucrării minereurilor neferoase în Baia Mare, precum și pe o rază de 8 km în jurul localității, nu se mai regăsesc în noua lege a sistemului public de pensii, Legea 360/ 2023, care întra în vigoare începând cu luna septembrie”, explică pentru Glasul Maramureșului Lucica Onea, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Maramureș.
Oficialii Casei de Pensii susțin că această facilitate nu a avut succes în Maramureș. Din 2010, de la intrarea în vigoare a acestui articol, cunoscut ca și ”Legea Zoicaș”, au fost înregistrate doar câteva sute de cereri.
Până la 1 septembrie, reducerea vârstei de pensionare cu doi ani este, însă, valabilă, dar doritorii trebuie să îndeplinească două condiții pentru a face cerere în acest sens la Casa Județeană de Pensii Maramureș: 30 de ani domiciliu în Baia Mare sau pe o rază de 8 kilometri în jurul localității, respectiv stagiu complet de cotizare – 35 de ani pentru bărbați, respectiv între 32 de ani și 6 luni și 32 de ani și 8 luni pentru femei.
Maria STOICA