EDITORIAL. România nu este condamnată nici la stagnare, nici la faliment. Dar riscul există și ar fi o greșeală să-l tratăm cu superficialitate

Deficitele mari, datoria în creștere și un stat costisitor și nereformat sunt semnale serioase. Există și binecunoscuta „middle-income trap” – capcana veniturilor medii: momentul în care o țară nu mai este suficient de ieftină pentru a concura prin costuri, dar nici suficient de productivă și sofisticată pentru a concura cu economiile dezvoltate. Italia ne arată cum pot fi pierdute două decenii prin stagnare, iar Grecia cât de repede dezechilibrele pot deveni periculoase.

Dar nimic nu este scris.

România are câteva avantaje extraordinare: energie și gaze, acces la Marea Neagră, poziție strategică pe coridoarele nord–sud și est–vest, o economie diversificată, IT performant, industrie, agricultură și încă mult spațiu de convergență cu Vestul.

Problemele mari sunt două.

Prima este statul: prea scump, prea birocratic, impredictibil, insuficient digitalizat și mult prea des tentat să controleze economia în loc să-i creeze condițiile pentru a crește.

A doua este lipsa capitalului intern. Pentru următorul salt economic avem nevoie de investiții de ordinul sutelor de miliarde de euro. Nu avem acest capital în România și trebuie să avem maturitatea să acceptăm că o parte importantă trebuie atrasă din exterior.

Naționalismul economic prost înțeles ne poate costa enorm. Patriotism economic nu înseamnă să ții capitalul străin afară, ci să-l convingi să vină aici, să construiască aici, să producă aici și să creeze valoare aici, în timp ce dezvoltăm în paralel capital românesc.

Următorii 20 de ani trebuie să fie despre scară și ambiție.

Trebuie să creștem masiv producția de energie, să folosim gazul și pentru dezvoltarea petrochimiei, să transformăm România într-un hub regional pentru centre de date, cloud și inteligență artificială, să construim infrastructura care leagă Marea Neagră de Europa Centrală și să încurajăm fuziunile prin care firmele românești bune pot deveni companii regionale mari.

Și trebuie să atragem oameni. România nu are astăzi toți inginerii, cercetătorii, managerii și specialiștii de care va avea nevoie. Trebuie să aducem competență din afară și, în același timp, să facem atractivă întoarcerea românilor foarte buni din diaspora.

Toate acestea trebuie făcute în primul rând de capitalul privat. Rolul statului nu este să conducă fabrici și centre de date. Rolul lui este să ofere energie, infrastructură, educație, reguli stabile, administrație rapidă și un mediu în care investitorul să vrea să riște bani în România.

În fața noastră sunt, de fapt, două Românii posibile.

Una care continuă cu deficite, birocrație, populism și ostilitate față de capital și care, poate fără să se prăbușească spectaculos, pierde pur și simplu următorii 20 de ani.

Și alta care își reformează statul, își pune finanțele în ordine, produce energie, atrage capital și competență, construiește companii mari și își folosește inteligent poziția geografică.

Acea Românie poate continua să crească spectaculos.

Nu suntem condamnați la „middle-income trap”. Dar nici succesul nu ne este garantat.

Fereastra de oportunitate există acum și nu va rămâne deschisă la nesfârșit. Următorul salt nu mai poate veni doar din salarii mai mici și recuperarea decalajelor. Trebuie să vină din capital, energie, tehnologie, productivitate și companii puternice.

Putem avea încă 20 de ani extraordinari și putem lăsa copiilor noștri una dintre economiile puternice ale Europei.

Dar pentru asta trebuie să ne trezim acum.

GHEORGHIȚĂ ȚIBULEAC