
FĂRĂ FINANȚARE. Baia Mare a pierdut 192 de milioane de lei din fostul program de mobilitate urbană
Municipiul Baia Mare a pierdut 192 de milioane de lei din fostul program de mobilitate urbană, au atras atenția consilierii locali în ședința extraordinară de luni, 11 martie, accentuând faptul că această sumă putea fi folosită pentru modernizarea flotei Urbis. Contextul a fost dat de dezbaterea privind noile tarife propuse pentru transportul public din oraș.
”Nu contest faptul că, din 2019 până astăzi, nu s-au scumpit piesele, mentenanța, combustibilul, salariile au crescut. Eu contest faptul că noi mărim fără să le dăm oamenilor nimic în schimb. Avem aceeași mizerie în autobuze, aceeași lipsă de siguranță. Iar toate acestea sunt cauzate de faptul că Baia Mare a pierdut 192 de milioane lei pe mobilitate urbană, bani prin care putea să înnoiască complet flota Urbis. Ați preferat să mergem pe niște bulevarde a căror proiectare nu s-a mai făcut, a căror execuție nu s-a mai finalizat”, a declarat consilierul local Bogdănel Gavra.
Pierderile municipiului pe proiecte europene sunt mult mai mari, ”undeva între 70 și 80 milioane de euro, dacă le luăm global”, a adăugat consilierul local Horia Buhan.
Vizavi de pierderea celor 192 de milioane de lei, primarul interimar Doru Dăncuș a dat explicații. ”192 de milioane din fostul program de mobilitate urbană, din fostul exercițiu financiar, s-au pierdut. În momentul de față, am rămas cu proiectele pe care le vom folosi pentru următorul exercițiu financiar, pe partea de mobilitate urbană, unde avem aproape 32 de milioane de euro, sume prealocate, pe care sper că îi vom accesa de data aceasta”, a precizat Doru Dăncuș.
Primarul interimar a punctat că documentațiile în acest sens sunt aproape finalizate. ”Nu e lăudabil că am pierdut acei bani (…) Ceea ce pot să vă garantez, în noul exercițiu financiar, e că pregătim documentațiile, suntem în faza în care lansăm licitațiile cu clauză suspensivă. Nu mai așteptăm deschiderea axelor de finanțare, odată ce am aprobat și avem documentațiile tehnico-economice aprobate, vom lansa procedurile de achiziție cu clauză suspensivă și, în momentul în care vom avea finanțare asigurată, vom da ordin de începere a lucrărilor”, a adăugat Doru Dăncuș.
Maria STOICA