FEMEI DIN MARAMUREȘ. Întâlnire cu președintele Republicii Moldova

O delegație a Organizației Femeilor Liberale Maramureș, condusă de președinta OFL
Maramureș, Anca Costin Hendea, a participat marți, la Chișinău, alături de președintele
Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Organizației Femeilor Liberale din România,
senatoarea Nicoleta Pauliuc, la constituirea unui grup de lucru format din femei de pe cele două maluri ale Prutului.

Scopul întâlnirii a fost să întărească legăturile dintre cele două state și să contribuie la securitatea regională. Evenimentul „Mai puternice, peste frontieră”, desfășurat sub egida Women4Security, organizat de Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova, a reunit 200 de femei din România (membre ale Organizației Femeilor Liberale) și Republica Moldova pentru a gândi proiecte, a găsi soluții și pentru a-și uni forțele în vederea dezvoltării unor parteneriate pe patru direcții: implicarea comunităţii, digitalizarea, conexiuni trans-sectoriale și implicarea tinerilor.


„În această perioadă complicată, când riscurile de securitate au crescut exponențial, femeile din regiunea noastră sunt în prima linie pentru a oferi siguranța și pentru a proteja pacea în țară, în localitate, la locul de muncă, iar în Ucraina chiar pe linia frontului. Salut această reuniune a femeilor din România și Republica Moldova, care are ca obiectiv crearea punților dintre statele noastre, stabilirea relațiilor de colaborare la diferite niveluri și în diferite domenii, dar și schimbul de bune practici între femeile de pe ambele maluri ale Prutului. Vă îndemn să lucrăm ca o echipă unită pentru a construi o lume sigură, o lume în care viața fiecărui om este prețuită, este respectată, este protejată”, a declarat Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova.


Participantele la eveniment au concluzionat că Republica Moldova și România vor propune
modalități pentru formalizarea rețelei sau grupului feminin de lucru, inclusiv prin explorarea
posibilității includerii ca addendum la Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de
cooperare Republica Moldova și România, semnată la București în noiembrie 2021.

Ana-Maria HOJDA

GlasulMM
GlasulMM