FOTBAL. CAMPIONATUL EUROPEAN. Semifinalele

Astăzi, de la ora 22.00, se joacă prima partidă din semifinale, între Spania și Franța. Spania pornește ca favorită certă, mai ales după ce a eliminat Germania, țara gazdă și a demonstrat că e cea mai în formă echipă de la acest turneu final. Franța, deși multiplă campioană europeană și mondială, a arătat un fotbal de slabă calitate și se poate spune că ajuns în această fază a competiției cu mult noroc. Dar, să nu uităm că norocul este, de regulă, de partea celor puternici.

Și ca să terminăm acest campionat într-o notă optimistă, să notăm că publicația germană Die Falsche 9 a întocmit o listă cu numărul total de suporteri pe care i-a avut fiecare dintre cele 24 de echipe participante la Campionatul European, până în faza de optimi. România ocupă locul 3 în top și este una dintre cele 4 țări care au fost susținute de peste 100.000 de fani.

 

 

 

GlasulMM
GlasulMM