
TRAGEDIE ÎN DESEȘTI. Un bărbat s-a împușcat în grădina casei, cu o armă de vânătoare
Tragedie în comuna Desești, unde un bărbat a hotărât să-și încheie socotelile cu viața și s-a împușcat în grădina casei. Din păcate, echipajele de prim ajutor ajunse la fața locului nu a putut face nimic decât să constate decesul.
”Aseară, la ora 22:53, Poliția municipiului Sighetu Marmației a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat s-ar fi împușcat în grădina locuinței sale, din localitatea Desești. Polițiștii au intervenit de urgență la fața locului, împreună cu un echipaj de la ambulanță care a constatat decesul bărbatului.
Polițiștii au identificat persoana decedată ca fiind un bărbat în vârstă de 49 de ani. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. Totodată la fața locului a fost depistată o armă de vânătoare, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. Sub coordonarea procurorului, polițiștii continuă cercetările în vederea documentării cu exactitate a stării de fapt”, spune IPJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA








