
FOTBAL. LIGA A 3-A. Derby-ul seriei a 10-a se joacă în Baia Mare
Sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 15.00, stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Olimpia Satu Mare, din cadrul rundei a 6-a din seria a 10-a a Ligii a III-a. Avem un derby al seriei, între primele două clasate, asta dacă nu punem la socoteală și eterna rivalitate dintre grupările fotbalistice ale celor două orașe.
După plecarea lui Francisc Dican de la echipă, Romică Buia și Vasile Șleam au asigurat interimatul. Din 1 octombrie, echipa de fotbal a CS Minaur are un nou antrenor principal, în persoana lui Marius Popescu, un tehnician de 54 de ani care a mai trecut în carieră pe la Universitatea Cluj, FC Botoșani, ASA Târgu Mureș, Viitorul Cluj.
Partida va fi arbitrată de Claudiu Gaitin (Timișoara) – Cristian Cășuț (Arad), Radu Stana (Timișoara). Rezervă: Alexandru George Manea (Timișoara). Observator arbitri: Mihai Florin Marcu (Oradea). Delegat joc: Petru Boroș (Oradea)
Etapa a 6-a
- Academia de Fotbal Viitorul Cluj – Crișul Sântandrei (vineri, 4 octombrie, 15.00)
- SC Olimpia MCMXXI Satu Mare – Diosig Bihardiószeg (sâmbătă, 5 octombrie, 15.00)
- CSM Sighetu Marmaþiei – SCM Zalãu (sâmbătă, 5 octombrie, 15.00)
- CS Minaur Baia Mare – CSM Olimpia Satu Mare (sâmbătă, 5 octombrie, 15.00)
- Vulturul Mintiu Gherlii – Sănătatea Servicii Publice (sâmbătă, 5 octombrie, 15.00)
Clasament
- CS Minaur – 12p (14-5) – 5
- CSM Olimpia – 12p (12-3) – 5
- SCM Zalău – 12p (14-7) – 5
- CSM Sighet – 9p (13-6) – 5
- Sântandrei – 9p (11-8) – 5
- Sănătatea – 9p (8-7) – 5
- Mintiu Gherlii – 7p (6-6) – 5
- SC Olimpia – 3p (4-15) – 5
- ACS Diosig – 1p (4-10) – 5
- Vulturii Cluj – 0p (1-22) – 5
(Credit text: csminaur.ro/fotbal)








