FOTBAL. Stadionul din Tămaia a găzduit Cupa Generațiilor

La startul competiției s-au aliniat trei echipe: CS Fărcașa – seniori, CS Fărcașa – juniori și CS Fărcașa – veterani. Înainte de fluierul începutului de meci a avut loc un moment festiv și emoționant prilejuit de retragerea din activitatea fotbalistică a președintelui de la CS Fărcașa, Gheorghe Radu.

„Prezent la acest eveniment, primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegeran, i-a mulțumit d-lui Radu pentru devotamentul și atașamentul față de fotbalul din Fărcașa, dovedit de-a lungul celor 34 de ani de activitate, l-a felicitat și i-a oferit un premiu special și o plachetă omagială din partea Primăriei Fărcașa.

Deasemenea, Emil Kemeneș, fost divizionar A și președinte al „Comisiei Copii și Juniori” din cadrul AJF Maramureș i-a oferit, în nume propriu, ca semn de apreciere a bunei colaborări avute de-a lungul timpului, un cadou special.

Tot în semn de mulțumire și apreciere a activității depuse, CS Fărcașa i-a oferit o plachetă iar „Veteranii” o cupă și o minge”, informează Primăria Fărcașa.

În urma meciurilor disputate, clasamentul Cupei Generațiilor a arătat astfel:

1. CS Fărcașa – juniori

2. CS Fărcașa – seniori

3. CS Fărcașa – veterani.

Au fost acordate și premii individuale: Bogdan Antonio – cel mai tehnic jucător, Ionuț Mereucz – golgheter, Nelu Radu – cel mai bun portar, Ghiță Pop – cel mai vârstnic jucător, Julian Radu – cel mai tânăr jucător, Daiana Lung – cel mai bun arbitru.

La finalul zilei toți cei prezenți, localnici sau fosti jucători veniți din Franța, Spania sau Italia, s-au reunit la o masă în aer liber depănând amintiri și legând noi prietenii.

Mihai ROMAN

cm
cm