
FOTO. Apartament plin de gunoaie în Baia Mare. Ce spune Poliția Locală
Azi, 10 ianuarie, a avut loc o intervenție ceva mai neobișnuită a Poliției Locale Baia Mare pe Bulevardul Regele Ferdinand I din municipiu. Răbdarea vecinilor din blocul respectiv a ajuns la final, astfel că se impuneau măsuri drastice.
„În cursul zilei de miercuri, 10.01.2024, polițiști locali din cadrul Direcției Politia Locală Baia Mare de la compartimentele Biroul Ordine Publică, Circulație și de la Biroul Protecția Mediului, în colaborare cu angajați din cadrul Direcției de Asistență Socială, Serviciul Public Ambient Urban și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, s-au deplasat la un apartament de pe Bulevardul Regele Ferdinand (fosta stradă Grănicerilor) pentru a pune în executare Sentința nr. 5/2024 a judecatoriei Baia Mare, prin care locatarul respectivului imobil a fost obligat să permită autorităților locale să intre în
apartament în vederea igenizarii.
Ca urmare a numeroaselor sesizari venite de la cetatenii care locuiesc în zonă au fost demarate demersurie legale, de catre autoritatea publică locală a municipiului Baia Mare. După mai multe încercări de a lua legătura cu proprietarii apartamentului, în jurul orelor 11:00 aceasta a deschis iar cei prezenți, reprezentanți ai instituțiilor menționate, au efectuat operațiunea de igenizare si curățare a imobilului, cu angajați ai S.P.A.U. Baia Mare. Operațiunea se desfășoară și în prezent, fiind atent suravegheată de către polițiști locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Protecția Mediului. Atât proprietarul apartamentului, în vârstă de 63 de ani, cât și fiica acestuia au fost transportați la Spitalul de Boli Infecțioase din Baia Mare, în vederea evaluării stării de sănătate și pentru acordarea îngrijirilor medicale corespunzătoare. Întreaga acțiune a fost coordonată la fața locului de către Gheorghe Perian, director executiv al Direcției Poliția Locală Baia Mare”, a anunțat Poliția Locală Baia Mare.
Oficialii Prefecturii Maramureș au precizat de asemenea că, cele două locatare, mamă și fiică, în vârstă de 63, respectiv 27 de ani, au fost transportate cu Serviciul de Ambulanță la Spitatul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, urmând a le fi efectuată evaluarea pentru a stabili starea de sănătate a acestora. Ambele vor fi date în grija Direcției de Asistență Socială și a Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, până la punerea în siguranță a imobilului, prin debarasarea deșeurilor, dezinsecție, deratizare, igienizare, dezinfectarea și eliminarea oricărui risc care ar putea periclita sănătatea publică.
Ana-Maria HOJDA










