GABRIELA TULBURE, PRIMARUL ORAȘULUI SEINI: “Jurământul pe care l-am depus nu este doar o simplă formalitate, ci o datorie de suflet și onoare”

Gabriela Tulbure, primarul orașului Seini: “Ziua de ieri, a fost cu adevărat specială pentru noi toți. Pentru mine, câștigarea celui de-al patrulea mandat de primar, cu un scor electoral de 80%, reprezintă o dovadă clară de încredere, susținere și dragoste. Această încredere mă onorează profund, dar, mai presus de toate, mă responsabilizează și mă obligă să lupt necontenit pentru a face mai mult și mai bine pentru noi toți.

Dragii mei, știu că fiecare seinean are propriile dorințe, greutăți și provocări și, chiar dacă sunt diferite, vă promit că voi depune toate eforturile pentru a găsi soluții. Îmi voi pune întreaga pricepere, disponibilitate și dragoste în slujba fiecăruia dintre voi. Pentru mine, noi toți suntem o mare familie, iar într-o familie, sprijinul reciproc, încrederea și comunicarea sunt esențiale. Aceste valori au stat la baza întregii mele activități de până acum și sunt aceleași principii pe care le voi aplica și în acest mandat. Ușa și sufletul meu vor rămâne întotdeauna deschise pentru voi, pentru că doar împreună putem clădi un viitor mai bun și mai prosper.

Jurământul pe care l-am depus nu este doar o simplă formalitate, ci o datorie de suflet și onoare. Împreună cu consilierii locali, indiferent de culoarea politică, avem responsabilitatea de a face tot ce ne stă în putință pentru binele comunității noastre.

Îi mulțumesc din suflet bunului Dumnezeu pentru sănătatea și puterea pe care mi le-a dat. Mulțumesc părinților mei, care m-au învățat că oricât de greu mi-ar fi drumul, să nu-mi pierd niciodată cumpătul, să nu mint și să nu risipesc. Le mulțumesc soțului meu, Sorin, și copiilor mei, Alina și Flaviu, pentru răbdarea și dragostea cu care mă înconjoară. Mulțumesc familiei mele extinse pentru atenția și dragostea lor. Mulțumesc prietenilor pentru sprijin și încurajări. Mulțumesc tuturor colegilor mei de la Primăria orașului Seini, pentru munca depusă, pentru profesionalismul și determinarea de care dau dovadă. De asemenea, îi mulțumesc domnului viceprimar, Octavian Bodea, pentru loialitate și perseverență. Împreună de 12 ani, am reușit să realizăm multe pentru orașul nostru și să depășim multe provocări. Mulțumesc consilierilor locali, care astăzi își încheie mandatul, și alături de care, în ultimii patru ani, am reușit să transformăm multe vise în realitate. Mulțumesc organizației PSD Seini și minunatei mele echipe de campanie pentru muncă, eleganță, determinare și bunul simț cu care au desfășurat cea mai frumoasă campanie electorală. Mulțumesc Președintelui PSD Maramureș și președintelui ales al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, pentru încrederea, efortul și ajutorul dat orașului Seini. Dar, mai presus de toate, vă mulțumesc vouă, tuturor! De 12 ani, suntem o echipă unită și puternică care nu și-a dorit altceva decât, respectând trecutul, să clădească viitorul.

Dragi consilieri, astăzi, prin depunerea jurământului, ați făcut un angajament solemn nu doar față de lege, ci și față de toți cei care v-au acordat încrederea lor. Vă încurajez să rămâneți mereu ghidați de onestitate, dragoste și dorința sinceră de a contribui la bunul mers al comunității noastre, ca împreună, să transformăm alte vise în realitate.

De-a lungul acestor ani, eu am fost mereu ghidată de celebra frază din discursul președintelui John F. Kennedy din 1961: „Nu întrebați ce poate face țara pentru voi, ci întrebați-vă ce puteți face voi pentru țară.” Vă îndemn, așadar, pe toți, să vă întrebați întotdeauna mai întâi, ce putem face noi, pentru comunitatea noastră, pentru țara noastră.

Împreună, uniți, cu încredere și perseverență, vom continua să transformăm Seiniul într-un oraș de care să fim mândri cu toții.

Aveți încredere în mine! Am grijă de voi! Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

 

GlasulMM
GlasulMM