
GREVĂ. Poșta Română: ”Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până în 15 aprilie”
În contextul grevei generale declanșate ieri, 1 aprilie, Compania Națională „Poșta Română” anunță că va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale și legale a trimiterilor și drepturilor sociale pentru toți clienții, iar o întârziere a acestora este exclusă. De asemenea, îi asigură pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naționale „Poșta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu își primească drepturile în termen, în luna aprilie.
“Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toți cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naționale „Poșta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu își primească drepturile în termen, în luna aprilie. Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până în 15 aprilie, așa cum ne-am angajat până acum! Informațiile cu privire la afectarea populației sunt false și sunt transmise cu rea-credință!”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.
Compania Națională „Poșta Română” precizează că majoritatea covârșitoare, peste 80% dintre salariați, își va îndeplini atribuțiile de serviciu cu profesionalism, ca și până acum. La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% dintre angajații Companiei.
Maria STOICA