HANDBAL. MASCULIN. Minaur joacă azi, acasă, cu CSM Sighișoara

Miercuri, 7 februarie, de la ora 18.00, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Sighișoara, joc din cadrul etapei a 16-a din Liga Zimbrilor. Partida se joacă mai devreme pentru că Minaur va juca duminică în prima manșă a EHF European Cup, tot în Baia Mare (ora 18.00), cu RK Vogoska (Bosnia Herțegovina). Partida cu Sighișoara va fi arbitrată de Claudiu Ghesoiu (Ploiești) și Ionuț Tița (București), iar observator va fi Ion Aldica (Bistrița).

Declarații înaintea meciului cu Sighișoara
  • Alexandru Sabou (antrenor Minaur): “Așteptăm să se termine transferurile de la fotbal și poate se gândesc domnii să ne mai achite și nouă din salarii, că am cam ajuns la capăt. Cam atât. Să vină să stea cineva în fața băieților, să vadă care e atmosfera. Câștigi, câștigi, câștigi și ești tratat ca și ultima roată de la căruță”.
  • Robert Nagy (jucător Minaur): “Toate meciurile sunt grele, însă nu prea mai avem voie să facem pași greșiți. Sunt meciuri multe într-o perioadă scurtă. Vom trata meciul de miercuri cu toată seriozitatea, în rest luăm pas cu pas.Urmează meciuri grele, deci e nevoie de trei puncte în acest meci. Vedem apoi cum va fi.”
  • Tudor Botea (jucător Minaur): “Pentru moralul nostru este extreordinar că am câștigat la Buzău, că am venit de acolo și cu trei puncte și sănătoși, dar știm că Sighișoara are nevoie de puncte. Meciul poate fi considerat mai facil, dar sunt convins că ei vor da totul. Să nu uităm că în meciul tur au stat aproape de noi până prin minutul 40 și ne-am impus abia spre final. Evident, trebuie să tratăm meciul foarte serios. Duminică avem din nou un meci tare și trebuie să respectăm și acolo modelul nostru de joc, ceea ce pregătim la antrenamente. Nu știm ce condiții vom avea acolo și trebuie să facem treabă bună în Baia Mare pentru a ne putea oferi un confort moral”.

Etapa 16

  • Steaua București – CSU Suceava (miercuri, 7 februarie, ora 15.00, Pro Arena)
  • CSM Bacău – Dinamo București (miercuri, 7 februarie, 18.00)
  • CS Minaur Baia Mare – CSM Sighișoara (miercuri, 7 februarie, 18.00)
  • CSM Constanța – CSM Vaslui (vineri, 9 februarie, 18.00)
  • CSM București – Potaissa Turda (sâmbătă, 10 februarie, 17.30, Pro Arena)
  • “U” Cluj-Napoca – SCM Politehnica Timișoara (duminică, 11 februarie, 18.00)
  • CSM Focșani – HC Buzău (duminică, 11 februarie, 18.30)

Clasament

  1. Dinamo București – 45p (555-416)
  2. CSM Constanța – 37p (452-378)
  3. Minaur Baia Mare– 35p (473-420)
  4. CSM București – 29p (431-403)
  5. Potaissa Turda – 24p (503-473)
  6. ACS HC Buzău – 23p (461-456)
  7. CSU Suceava – 21p (476-507)
  8. CSM Focșani – 20p (420-453)
  9. CSM Bacău – 18p (428-460)
  10. Poli Timișoara – 14p (393-434)
  11. Steaua București – 11p (429-460)
  12. “U” Cluj-Napoca – 10p (436-493)
  13. CSM Sighișoara – 9p (370-435)
  14. CSM Vaslui – 8p (418-457)

(Credit text + foto: csminaur.ro/handbal-m)

GlasulMM
GlasulMM