ÎN PREZENȚA EPISCOPULUI IUSTIN. A fost sfințit Altarul de Vară din Bârgău

Duminică, 3 septembrie 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului
şi Sătmarului, s-a rugat alături de credincioşii din Parohia Bârgău,
Protopopiatul Baia Mare, şi invitaţii lor, a oficiat, în fruntea unui sobor de preoţi şi
diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, a sfinţit Altarul de Vară,
a binecuvântat casa parohială şi a rostit cuvânt de învăţătură.

„Am revenit în comunnitatea credincioşilor din Parohia Bârgău,
parohie care a fost filie a Parohiei Cicârlău până nu de multă vreme,
a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. De când s-a desprins de Cicârlău,
Bârgăul, care are două sute şi ceva de suflete, a făcut lucrări importante sub
păstorirea Părintelui Sorin Costinaş, care a fost aici din 2011 până în 2020:
s-a montat o catapeteasmă atunci, s-a reorganizat Sfântul Altar, s-a adăugat un
pridvor, s-au înnoit frumos lucrurile la biserică şi s-a construit o casă parohială la roşu.
Am sfinţit lucrările atunci, în 2015, deci sunt 8 ani de când n-am fost în această
parohie. Din 2020 a venit tânărul părinte Dorin Dragotă, un preot talentat,
cu multă dragoste faţă de Hristos şi de Biserica Lui. Au terminat casa parohială
şi un frumos Altar de Vară. Am venit să sfinţim Altarul de vară, în care am slujit,
şi să binecuvântăm casa parohială în care s-a mutat. Să dea Dumnezeu să aibă
păstorire îndelungată şi rodnică Părintele Dorin, spre bucuria puţinilor credincioşi,
care, însă, iubesc mult biserica, aşezată sub ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi
Gavriil, care are 125 de ani de existenţă de când a fost construită. Credincioşii îşi
urmează păstorul şi ţin credinţa cu fidelitate, credinţa noastră ortodoxă strămoşească”,
a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.

Tânărul preot paroh Dorin Dragotă a fost hirotesit de către Preasfinţitul Părinte
Episcop Iustin ca iconom, cu drepul de a purta brâu roşu, pentru frumoasa
păstorire pe care a făcut-o aici.

GlasulMM
GlasulMM