ÎN SĂLSIG: 6 km de conduct de gaz, pe Ordonanța 18

Pe măsură ce legislația din domeniul forestier a devenit tot mai restrictivă în privința autorizării tăierilor de pădure (după ce presa de investigații a dezvăluit gravele derapaje din acest sector), interesul pentru utilizarea gazului metan, la încălzirea locuințelor în mediu rural, a crescut brusc.

Costurile de branșare nu sunt mici, însă valoarea facturilor la gaz compensează din plin acest lucru, dat fiind faptul că prețul lemnelor de foc e mult mai mare.

O preocupare a administrației publice locale din comuna Sălsig este extinderea rețelei de gaz metan, astfel încât să deservească toate gospodăriile din comună: “Pot să spun că, în general, am acoperit Sălsigul cu gaz. Adică nu este casă în Sălsig să nu aibă conducta de gaz în fața porții. Avem o singură stradă, Ieruga, unde finanțarea e aprobată, dar termenul de executare e până în 2025. Am prins, pe Ordonanța 18, realizarea a circa 6 km de conductă de gaz, pentru care nu am plătit nimic. Acum lucrăm la aducțiunea cu gaz la cartier de romi din comună. Intenționăm să realizăm lucrarea cu finanțare din bugetul local”, a declarat primarul Pop Daniel.

GlasulMM
GlasulMM