ÎN ZONA FIRIZA. Salvamont Maramureș a intervenit pentru o femeie rănită la cules de ciuperci

Salvatorii montani ai Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș au intervenit ieri, cu succes, în zona Valea Romană, Firiza, județul Maramureș, pentru a acorda ajutor unei femei în vârstă de 55 de ani care a suferit un traumatism la un membru inferior în timp ce se afla la cules de ciuperci. Din cauza accidentării, femeia nu s-a mai putut deplasa, ceea ce a impus intervenția rapidă a echipelor de salvare.

La fața locului, salvatorii montani i-au acordat primul ajutor victimei, imobilizând membrul afectat. Ulterior, femeia a fost transportată cu ajutorul unei tărgi până la echipajul SMURD, care a preluat-o pentru transportul la spital.

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului