POLIȚIA. Campania ”Tăcerea e tot violență”, dezbătută la American Corner din Baia Mare
Ieri, la American Corner din Baia Mare (Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”), a avut loc o dezbatere, un dialog liber cu elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”, având ca subiect campania Tăcerea e tot violență! Vocea ta e soluția.
Scopul a fost de a crește gradul de conștientizare a părinților, cadrelor didactice, elevilor, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prevenirea victimizării minorilor, prevenirea delicvenței juvenile, combaterea traficului și consumului de droguri.
De la începutul anului școlar, în județul Maramureș, prin diversitatea activităților susținute, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au susținut elevii să transmită unui adult fiecare stare de temere sau orice problemă cu care se confruntă, astfel încât aceasta să poată fi abordată dintr-o fază incipientă, în vederea controlării posibilelor consecințe.
Alături de adjunctul șefului I.P.J. Maramureș, comisar șef de poliție Mureșan Ștefan Victor, Biroul Siguranța Școlară și polițiștii Compartimentului Relații Publice, la activitate au participant reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Episcopia Maramureșului și Sătmarului, Federația Națională a Părinților, dar și un psiholog clinician și psihoterapeut.
De asemenea, în cadrul activității au fost prezenți doi elevi din cadrul Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare și a Școlii Gimnaziale din Moisei, care s-au remarcat prin efortul, disciplina, pasiunea pentru cunoaștere, dobândind performanță școlară.