INCENDIU PUTERNIC ÎN BAIA MARE. Acoperișul unei case, cuprins de flăcări pe strada Hornului

Astăzi, pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă la un incendiu produs la o locuință, situată pe strada Hornului, din municipiul Baia Mare.

La sosirea forțelor de intervenție la locul evenimentului, incendiul se manifesta generalizat, la acoperișul unei case, existând pericol de propagare la alte anexe situate în apropiere.

După intervenția forțelor, incendiul a fost localizat, pericolul de extindere la vecinătăti fiind înlăturat. Echipajele au intervenit pentru lichidarea flăcărilor de la nivelul acoperișului, în suprafață de 120 mp.

Incendiul a fost lichidat, echipaje ale ISU Maramureș au intervenit pentru îndepărtarea efectelor negative produse de incendiu. La locul evenimentului au fost evaluate medical trei persoane, de către echipajele Serviciului de Ambulanță Județean. Două dintre acestea prezentau atac de panică, însă nu au fost transportate la spital. Cea de a treia a fost transportată la unitatea spitalicească cu o plagă tăiată la nivelul unui membru inferior.

GlasulMM
GlasulMM