
ÎNTÂMPLĂRI ADEVĂRATE. Șeful
Când s-a așezat pe scaunul de mare vizir al agiei locale rivuline, se visa deja ca fiind un mic creator al universului.
S-a dus repede la frizer, și-a comandat freză cu cărare pe dreapta și mult ulei în plete. Apoi, același figaro din salonul jerpelit al Gării i-a tuns și arcuit falnica-i mustață. Se privi în oglindă, își zise-n sinea lui: “Ioi doamne, mândru mi-s. Nimeni din hada mea n-o fost mai cinoș și arătos ca mine…”!
Iese-n fața Gării, privește peste lume, așteaptă să fie adulat… dar, cum nu-l cunoștea nimeni în afară de Gyuri, frizerul cu halatul zdrenţălit şi jegos, caută cu privirea o birjă cu care să ajungă lângă lumea bună.
Urcă-n taxi, scoate telefonul, se uită încruntat la ecranul zgâriat și pătat cu ulei de păr, gândește cu vocea tremurândă… “Nu m-a sunat nimeni... Oare n-au auzit că-s șăf”!?
Birjarul, un bătrânel mic și gârbovit, intră-n vorbă:
– Unde-l duc pe șefu’?
Marele vizir, la auzul fabuloasei expresii “șefu“, tresaltă, cască ochii cât cepele și răspunde:
– Ați auzit că am ajuns șef? Ioi, ce repede umblă vorba. Nu mă așteptam să se audă taman până la Gară.
Bătrânelul, simțindu-l pe cioflingar că-i place luatul scamelor inexistente și văzând în proaspătul pieptănat un bacșiș consistent, continuă:
– Bre șefule, oameni ca matale sunt unu la o mie. Am dus mulți clienți cu mașinuța asta, dar așa chiparos ca dumneata, niciodată.
Măgulit la auzul acestor laude și preamăriri, răscumpăratul rânjește cu gura pân’ la urechi, dezvelește gingiile vinete și din adâncul plămânului stâng, scoate un chițcăit de șobolan prins în caliscă și mai că-i vine să sară din mașina-n mers și să fugă înaintea ei.
Taximetristul, stăpân pe situație, duce vorba mai departe:
– Ascultă, boierule, matale ai față de domn. Numai un versat ca mine poate recunoaște un client atât de valoros.
Deja mustața i se zbârlea, barba-i tremura de bucurie și proteza mandibulei, plină de ciment nerostuit, eclipsa în oglinda interioară a mașinii.
– Domnu’ taximetrist, vreau să ajung repede la Primărie. Mă așteaptă edilul să-i dau raportul cu privire la starea etniei de pe Pirită.
– Stai liniștit, coane, ajungem imediat. Șefi ca matale au prioritate.
După două stopuri și trei pietoni ce se plimbau plictisiți pe trecerile pentru pietoni din calea lor, mașina cu marele mahăr ajunge la destinație.
Dintr-un portmoneu scorojit, clientul dezrobit scoate două bancnote cu chipul lui Grigorescu, întinde mâna și-i zice-n grabă taximetristului:
– Păstrează restul.
– Care rest, bre? Mai pune 5 lei. Cursa a fost mai mult.
Între timp, ușa din spate se închide și șeful o ia la fugă spre edilul ce-l aștepta. A urcat scările, sărind câte două trepte odată. În treacăt, cu aer de șef, a flexat o mână ca răspuns la salutul cu brațul la chipiu al bietului ce păzea Primăria.
Intră în antecameră cu pași domoli, parcă nu dorea să deranjeze, face o plecăciune slugarnică în fața domnișoarei din spatele unui monitor și, aproape șoptit, întreabă:
– Domnul primar este?
– Este, dar e ocupat.
– Am înțeles. Pot aștepta aici?
– Luați loc. O să vă cheme.
Pe scaunul din colț, vrând să nu deranjeze pe nimeni, se așeză și… așteaptă.
Trec orele, una după una. Din biroul primarului, unul intra, altul ieșea. Lui nu-i venea rândul. După ceasuri bune, primarul, însoțit de un bărbat, iese și dă să plece.
Când îl vede-n pragul ușii, dezrobitul se ridică instant, luă poziția de drepți, plecă capul ca un umil credincios și cu privirea în pământ, salută sec:
– Să trăiți.
Primarul era deja pe hol, iar cel ce-l însoțea răspunde:
– Hai noroc.
Rămas cu secretara, îndrăznește să întrebe:
– Oare se mai întoarce domnul primar?
– Nu știu, stimate domn. Dumneavoastră cine sunteți?
– Sunt șeful celor ce păzesc orașul. Azi am fost făcut șef.
– Aha. Bine. Atunci, mai așteptați.
După alte două ceasuri, în antecameră, se auzeau clipurile mouse-ului mânuit cu dexteritate de fata ce făcea legăturile telefonice. El, pe același scaun, respira încet să nu deranjeze și aștepta întoarcerea edilului. Nimic și nimeni nu se întrezărea.
Rânjetul din habitaclul taxiului dispăruse cu desăvârșire. Un chiorăit de mațe în devălmășie tulbură liniștea interioară a parvenitului și toată emfaza dispăruse.
Își făcea planuri, își creiona un discurs, se gândea la zeama de păstăi sleite ce-l aștepta acasă, îl vedea pe ofițerul de serviciu cum îl aștepta dimineața, țeapăn și cu mâna la caschetă, bolborosind un raport care să-i gâdile orgoliul de mare vizir. Apoi, se vedea pe un podium, dictând și dând ordine, turbat de furie sau mândru de vreo acțiune încununată de măturoaie puse la treabă prin te miri ce cotloane pline de jeg. Brusc, vocea secretarei îi blocă ideile.
– Eu plec. Domnul primar nu revine. Dacă doriți, haideți dimineață.
Se ridică, amorțit de jumătate, cu un junghi în spate de la atâta stat pe scaun, ușor tulburat de umilința primită în prima zi de șef, cobora scările, numărându-le una câte una.
La poartă fu întâmpinat de același slujitor cu mâna la chipiu. Trecu fără să răspundă la salut, simțind ironia celui ce-l petrecea cu privirea.
Ca un câine flămând și plouat, o luă la picior spre locul de odihnă situat în celălalt capăt de oraș.
Pe străzile aproape pustii, nimeni nu-l mai recunoștea de șef. Dintr-un mic magazinaș non-stop aflat în calea sa venea un miros de covrigi proaspeți. Era irezistibil să treci și să nu oprești pentru a cumpăra unul. Foamea ce-i zgâlția mațele îi ducea pașii involuntar spre geamul întredeschis. Scoase bodilarășul ponosit, îl crăcănă cât putu de mult și… nimic. Banii îi dăduse taximetristului…
Cu foamea-n glandă și cu umilința-n suflet învârte în zăvorul ușii. Deschide și, pe hol, consoarta lui, îmbrăcată într-o haină de noapte asemănătoare celor purtate de țăranii bărăganului anului 1907, se rățoiește:
– Amu se vine acasă? De asta te-ai făcut șef, să umbli la băut și la cotoarbe?
– Termină, dragă, cu prostiile. Am fost la o ședință importantă cu primarul. Acolo e lume bună și se discută lucruri importante. Sunt șef, trebuie să-mi iau treaba în serios.
– Lasă-mă cu de-aieste. Spune-mi cât ciubuc ai făcut astăzi? Care ce ți-o adus? Ai venit cu mâna la hamfău și fără nici un ban. Treci și te culcă. Discutăm noi mâine.
– Nu te inerva. Că bine-a fi. Auzi, păstăi mai sunt?
– Ceee? Păstăi îți trebuie? Nenorocitule. Treci in pat.
– Am înțeles…
Și uite așa se încheie prima zi de șef. (din vol. Eroziunea elitelor, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2024)
Dorin Ioan COSTE