ISU SATU MARE. Tânăr din Seini a salvat o femeie căzută în apele răului Someș

Un tânăr din Seini, angajat al ISU Satu Mare, a fost dat exemplu alături de un coleg de-al său, pentru felul exemplar în care au intervenit și au salvat o femeie căută în apele răului Someș.

”Deviza”Curaj si devotament” nu sunt doar două cuvinte sonore pentru colegii noștri, slt.Firisar Dănuț și plt.adj.Czier Tiberiu. Aceștia au demonstrat la intervenția zilei de ieri, 17.08.2023, că viața celui aflat în pericol primează întotdeauna! Fără a mai aștepta sosirea întregului echipaj, cei doi pompieri au intervenit asumat și operativ la recuperarea tinerei căzute de pe podul Golescu, în apele râului Someș.

Misiunile contratimp sunt specializările lor! În lupta cu neprevăzutul, crezul lor este reușita! Și da, au reușit! Tânăra a fost salvată și predată conștientă și în siguranță echipajului medical. Comanda ISU SM a clasat misiunea de ieri ca o faptă memorabilă de curaj, felicitându-și camarazii cu următorul mesaj: Faceţi cinste acestei arme nobile!”, arată ISU Satu Mare, într-un mesaj pe Facebook.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA