JOI. O nouă ședință a Consiliului Local Baia Mare. Vezi principalele proiecte aflate pe ordinea de zi

Consilierii locali din Baia Mare sunt convocați joi, 27 iunie, de la ora 12, în sedință ordinară. Întâlnirea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare va avea loc în sala Europa, din sediul Primăriei Municipiului Baia Mare.

Printre cele mai importante proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi se află: proiect de hotărâre privind privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Baia Mare pe anul 2024, proiect de hotărâre privind aprobarea constituirii Consiliului Consultativ al Tinerilor (CCT) Baia Mare, proiect de hotărâre privind aprobarea înființării Comisiei de Dialog Economic având ca scop implicarea mediului de afaceri în susținerea dezvoltării economice locale, proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 102/ 2023 privind aprobarea dării în administrarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a imobilului construcție în suprafață construită de 738 mp și terenul aferent în suprafaţă de 2099 mp, situate în Baia Mare pe str. Tineretului nr. 2A, înscrise în C.F. nr. 117288 Baia Mare în vederea desfăşurării activităţii Biroului Teritorial Maramureş al DIICOT, proiect de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de S.C. Piața Aliment S.A, înregistrată la Municipiul Baia Mare sub nr. 27796/ 04.06.2024, împotriva H.C.L. nr. 196/ 26.04.2024.

Maria STOICA

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului