LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Buzești

Buzești. Sat aparţinător de comuna Fărcaşa, zona Codru, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Lo­calitate situată pe valea Someşului, între Ardusat și Tămaia; zonă de câmpie.

Prima atestare documentară: 1648 (Olah Uj­falu). Populaţie:695 locuitori. Dia­lect:subdialect crişean, grai so­me­şean. Numele comun al locuito­ri­lor: bu­zeştean, -ă, buzeşteni, -e, (bu­zean) / bu­zeş­teancă, buzeştence, (bu­zeancă). Porecla locuitorilor:pe­peni, bâzoi. Instituții: cămin cultural, biserică ortodoxă (de zid, “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, 1992; filie a parohiei Sârbi până în 1998); biserica monument (de lemn, “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, 1799) se află în custodia parohiei ortodoxe; biserică penticostală (“Emanuel”, 1990, clădire nouă din 2000). Resurse naturale: curs de apă (râul Someș), teren arabil, fânațe. Alte resurse: cone­xiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, gaz, energie electrică). Monument istoric: Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (1799).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1648) Olah Uj­falu, (1828) Busepsstye, (1851) Oláh-Ujfalu, (1909-1919) Buzeşti, Oláhújfalu; (1913) Sza­mos­újfalu, (1968) Buzești. Evoluția numelui localității: Satul Nou Românesc, Satul Nou de pe Someş, Buzești.

Soluții etimologice.Do­cumentele istorice anterioare secolului al XX-lea nu consemnează denu­mirea românească de Buzeşti, cancelariile ma­ghia­re pre­fe­rând, in­variabil, numele de Olah Ujfalu (= Satul Nou Românesc) sau Sza­mosújfalu (= Satul Nou pe Someş), până la venirea admi­nis­traţiei ro­mâ­neşti, în 1918. Atestarea din 1909 (Buzeşti) apare într-o lu­crare rea­lizată de Silvestru Moldovan şi Nicolae Togan, editată la Sibiu sub auspiciile Aso­ciaţiunii pentru Lite­ratura Ro­mână şi Cultura Poporului Român. Pre­supunem că denumirea românească este veche, însă s-a transmis doar pe cale orală.

Iorgu Iordan (1983) este de părere că numele Buzeşti putea deriva fie “de la un antroponim Buză, probabil iniţial supranume sau poreclă”, fie de la un microtoponim local preexistent, caz în care “buză are sem­nificaţia de margine”. Valentin Băin­ţan merge pe varianta topo­nimică atunci când afirmă că numele lo­calităţii ar fi fost dat de către tă­mâieni, care “vedeau aşezarea pe buza dealului”, de unde provine numele locuitorilor de buzeni, iar al localităţii de Buzeşti. În cazul în care etimonul este un antroponim, variantă mult mai credibilă, acesta poate fi Buză sau Buzescu, derivat din apelativul buză “margine”, cuvânt autohton, prelatin. În Mara­mureş sunt atestate numele de familie: Buza (2 per­soane), Buzea (7), Buzilă (11), Buzas (10), Buzaş (19), Buzat (6), Buzatu (25). Se poate ca în istoria aşezării să fi existat un per­sonaj oarecare cu po­recla de Buză, fruntaş al satului, de la care să provină numele localităţii. De menționat că, în țară, există și alte localități cu nume identic sau asemănător, având, probabil, aceiași etimologie: Buzeşti (jud. Gorj, Olt), Bu­zeni (Botoşani), Bu­zescu (jud. Te­le­or­man).

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023. Cartea poate fi procurată din rețeaua librăriilor băimărene: bdul Unirii – “Steinhard”, Piața Revoluției – “Cartea Românească”,  RFN – “Petre Dulfu” și VIVO – “Cărturești”).