SUMAR. Revista presei maramureșene
Principalele titluri ale ediției din 30 iunie 2023 a ziarelor locale
ZIARMM.RO: Cel mai mare număr de bolnavi confirmați în Maramureș în trei ani de pandemie; Consiliul Județean Maramureș va accesa un nou credit bancar; Pe ce posturi te mai poți angaja în Baia Mare și celelalte localități ale Maramureșului; Taxa de salubrizare, stabilită în funcție de gradul de colectare selectivă; APIA – Peste 99,2 milioane lei pentru producătorii agricoli din sectorul cereale;
EMARAMURES.RO: Călin Hartzos, originar din Maramureș, a primit cel mai înalt grad pentru elevii din Colegiul Militar; Seară de operă la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare; Acțiune rutieră în sistem cascadă, în colaborare cu poliţiştii sătmăreni;
DIRECTMM.RO: Maramureșeanul Vasile Chira va oferi demonstrații autentice de olărit la Washington, D.C.; Zi de reculegere la Mănăstirea „Sfânta Maria” de pe Dealul Crucii din Baia Mare; Academica Recea și-a aflat adversarele din Cupă; Cine sunt elevii din Maramureș, cu Media 10 la această Evaluare Națională; Lista celor care au reușit performanța la „Capacitate”;
JURNALMM.RO: Deputat Brian Cristian: inițiative legislative adoptate cu unanimitate de voturi de Camera Deputaților.Transparență în sportul românesc!; Încep înscrierile pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”; Peste 100 de autovehicule au fost verificate într-o acțiune comună a polițiștilor maramureșeni și sătmăreni. Care a fost rezultatul?;
VASILEDALE.RO: Centru de Informare și Management al Destinației Turistice, deschis de astăzi la Leordina; Băimărean reținut pentru 24 de ore, după ce a furat portofelul unei sătmărence; O fostă elevă a Seminarului Teologic Baia Mare, plecată la cer după o luptă teribilă cu o boală nemiloasă; Inaugurare imobil în Baia Mare administrat de I.P.J. Maramureș;
2MNEWS.RO: Proiectul USR adoptat. Deputatul Brian Cristian, inițiator: Vor fi publice remunerațiile jucătorilor de la cluburile finanțate din bani publici; Detalii despre parcul industrial – Târgu Lăpuș, administrația județeană vrea să construiască un parc de specializare inteligentă; Primarii din Baia Sprie, Alin Bîrda, și Coltău, Cendes Lajos, au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție, alături de alți funcționari ai primăriilor, două firme și 5 persoane fizice;
GRAIUL.RO: Lacul Firiza, cu maluri murdare, gunoaie ascunse, toaletă “natur”; Sărbătoare în Mireșu Mare! Festival de folclor, concurs de cai și… Cenaclul Flacăra!; Evaluarea Națională 2023. 76,2% dintre candidați au obținut medii mai mari de 5; În primele 5 luni, deficitul bugetar a ajuns la 2,32% din PIB;
SIGHET247: Pieton lovit de o mașină în Baia Mare – Au intervenit jandarmii pentru ca victima să fie dusă la spital; Mărturia șocantă a adolescentului care a ucis-o pe fata de 14 ani – ”Îi pare rău pentru fată, mai puțin pentru băiat”; Fraudă la BAC – Ministrul Ligia Deca, despre ”scurgerea” subiectelor la examen: Camere microscopice, aflate în nasture;








