LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Culcea

Sat aparţinător de comuna Săcălăşeni, zona Chioar, Zona Me­tropolitană Baia Mare, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Lo­calitate situată pe malul Lăpuşului, între Săcălășeni și Remetea Chioarului; zonă de câmpie.

Prima atestare documentară:1603 (Keölczye). Populaţie: 627 locuitori. Dialect:subdialect crişean. Numele comun al locuitorilor: cul­cean, -ă, culceni, -e, (culcear) / cul­ceancă, culcence. Porecla locuitorilor:mâcioci. Nume de familie derivate din numele localităţii: Cul­cean, Culceanu, Culciar, Culcear (182 de persoane). Nume de familie frecvente în localitate: Conţiu, Medan. Instituții: școală primară, cămin cultural; baze sportive: teren de fotbal (iarbă); biserică ortodoxă (de zid, “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, 1938); biserica monument se află în custodia parohiei orto­doxe; biserică penticostală (“Zorii dimineții”, 2021). Resurse naturale: teren arabil, culturi pomicole, pășuni. Monument istoric: Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (1720).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1603) Keölczye, (1639) Keöl­sze, (1647) Keoltse, Keolcze, (1733) Kulcsa, (1760) Koltse, (cca. 1800) Költse, Culce, (1805) Költs, (1850) Költse, Kultse, (1854) Kölcse, Culcea, (1909-1919) Culcea, Kövarkölcse, (1968) Culcea. Evo­luția numelui localității: Culce, Culcea.

Soluții etimologice. După Iorgu Iordan (1963), oiconimul Culcea este forma feminină a variantei Cul­ciu (cu referire la localităţile Culciu Mic şi Cul­ciu Mare, jud. Satu Mare), sinonim de origine maghiară pentru cheie “tre­cătoare îngustă cu pereţi înalţi, stân­coşi şi abrupţi”. În cazul analizat de noi, ipoteza propusă e puţin probabilă, de­oarece localitatea chioreană Culcea se află într-o zonă relativ joasă, iar în apro­piere nu se află nicio trecătoare cu pereţi stâncoşi care să justifice o derivare din magh. kulcs “cheie”.

În acest caz, nu ne rămâne decât să cercetăm posibilele legături antro­ponimice. Acelaşi I. Ior­dan, într-o altă lucrare (1983), afirmă că n.fam. Culcea este hipocoristic a lui Ne­culcea. Însă în județul Maramureș sunt atestate doar formele Culcer (15 persoane cu acest nume de familie), respectiv Culcear (62 persoane). Pentru originea n.fam. Culcer, I. Iordan (1983) propune subst. culcer, var. veche a lui clucer “boier în­săr­cinat cu aprovizionarea curţii dom­neşti”. Ape­lativul clu­cer provine din sl. kliučarŭ “intendent”. E posibil ca acest antro­po­nim (Culcer, devenit *Culce) să fi stat la baza formării denumirii Cul­cea, iar forma finală a rezultat prin adăugarea sufixului toponimic –a. Dealtfel, cele mai frecvente atestări documentare sunt Culce şi Culcea, în formele Keölczye, Keolcze, Kulcsa, Culce etc. În opinia lui Radu Vasile (2005), oiconimul ar fi derivat din antro­po­nimul Cula (cf. porecla Cula, atestată în satul Săcălăşeni) + suf. dim. -cea, soluție mai puțin probabilă.

Prezența sufixului –a ne permite să emitem ipoteza că la originea oiconimului a stat un microtoponim local care a inclus antroponimul Culce(a)r (de genul *Dealul lui Culcear), dat fiind faptul că acest sufix e dat, în general, oiconimelor care provin din microtoponime. În acest caz, putem aprecia că acel Culce(a)r nu a fost întemeietorul și nici măcar un stăpân oarecare al satului.

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023. Cartea poate fi procurată din rețeaua librăriilor băimărene: bdul Unirii – “Steinhard”, Piața Revoluției – “Cartea Românească”,  RFN – “Petre Dulfu” și VIVO – “Cărturești”).