LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Rozavlea

Comună, județul Maramureș, regiunea istorică Maramureş, Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată în depresiunea Maramureşului, pe cursul superior al râului Iza, între Strâmtura și Șieu, la 30 de kilometri de Sighet; zonă de deal.

Localităţi componente ale comunei: Rozavlea (reşedinţă), Sâlţa. Prima atestare documentară: 1373 (villa Iohannis Woywode). Populaţie: 3.085 locuitori (în comună), 2.816 locuitori (în satul Rozavlea). Gospodării: 1.293 (în comună). Etnii: 2.994 români, 16 romi (în comună). Culte: 2.897 ortodocși, 72 adventiști, 37 greco-catolici (în comună). Dialect: subdialect maramureşean. Numele comun al locuitorilor: rozăvlean, -ă, rozăvleni, -e / rozăvleancă, rozăvlence. Nume de familie frecvente în localitate: Ardelean, Caia, Condrat, Dunca, Florea, Hodea, Mîrza, Orzac, Petrovan, Tomşa, Vişovan.

Personalităţi: Ioan Hodea (PS Iustin) (n. 1961), episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului (din 2016). Instituții: primărie, liceu tehnologic (“Octavian Goga”), bibliotecă comunală (din 1953), oficiu poștal, cabinet medical, cabinet stomatologic, farmacie, agenție bancară, bancomat, serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor, cămin cultural. Biserici: biserică greco-catolică (de lemn, “Bunavestire”); 4 biserici ortodoxe (de zid, “Nașterea Maicii Domnului”, 1935; de lemn, “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, 1717; de lemn, “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, 2001; de lemn, “Sfântul Gheorghe”, Șesu-Mănăstirii Sâlța); biserică adventistă de ziua a șaptea.

Reurse naturale: curs de apă (râul Iza), teren arabil (2.400 ha), pășuni și fânațe (1.800 ha), fond forestier (1.500 ha), ciuperci comestibile din flora spontană; culturi pomicole. Monumente istorice: Ansamblul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (1717); Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”; Clopotniţă (sec. XIX). Monumente comemorative: Troița Eroilor Neamului (1988), confecționată din lemn de brad de meșterul Ioan Sidău; Monumentul Eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial (2005), străjuit de două tunuri antiaeriene, fabricate în URSS, în 1949. Târg săptămânal de mărfuri (marţi).

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1373) villa Iohannis Woywode, 1390 Hrozawlla, Hrozallya, (1411) Rozaulya, Rozavlia, (1430) Rosallya, (1431) Janoswaydafalva, (1450, 1469) Rozaullya, Orozalya, (1473) Horozlaule, Harozlaulye, Horozavlye, (1488) Rhozallya, (1525) Rozanlye, (1828) Rozavlya, (1851) Rozavlya, Rozalia, (1909-1919) Rozavlea, Rozália, (1968) Rozavlea. Evoluția numelui localității: Domeniul voievodului Ioan, Rozalia, Rozavlea.

Soluții etimologice. Forma în care este notat numele localităţii la 1373, Villa Iohannis Woywode, “sugerează că aici s-a aflat centrul domeniului fiilor lui Iuga”, iar satul era în stăpânirea voievodului Ioan, “unul din cei doi fii (Ioan și Ștefan) ai lui Iuga (voievod al românilor de Maramureș între 1343-1349, și om al regelui maghiar), fratele lui Bogdan”. După anul 1390, în actele oficiale apare denumirea Rozavlea, cu variantele Hrozawlla, Hrozallya, Rozaulya, Rozavlia, Orozalya, Rozalia.

În privința originii numelui acestei așezări, una dintre direcții a mers pe mâna tradiției locale: “După 1480, localitatea e numită în documente Rozavlia, de la care s-a ajuns și la «Roza vila», ce ne duce totuși spre legenda Rozei Rozalina, privitoare la numele comunei”. La fel și I. Vișovan (1999): “După cum se vede în tradiția rozăvlenilor, numele comunei provine din substantivul propriu, feminin, Rozalina, prenume purtat și astăzi de multe femei sub forma Rozalia, popular Ruzalie, Ruzale”. E drept că, în judeţ, există un hidronim Roza (curs de apă care, împreună cu Sasul şi Valea Boilor, formează pârâul Botiza) și e atestat antroponimul Roza, însă aceste aspecte nu sunt argumente decisive în sprijinul soluției propuse.

Pe de altă parte, Ion Mihalyi de Apşa (1900) a sugerat că numele satului provine din “sărbătoarea Rusalelor”. D. Caia (2007), autorul unei monografii locale dedicate acestei așezări, este întru totul de acord cu ipoteza anterior formulată: “I. Mihalyi deduce toponimul Rozavlea de la sărbătoarea Rusaliilor, deducţie care este cea mai credibilă”. N. Roşca (2004) se alătură celor ce susţin această idee: “Numele trebuie considerat din fam. Rozalia, Rosalia, Rozaura, Rusulina, Rusulia etc., care au la bază numele sărbătorii Rusaliilor”. Teoria este amendată de către prof. Ștefan Vişovan: “Nu se poate nicidecum explica evoluţia fonetică de la Rozalia, Rusalia etc., la Rozavlea, Hrozawlea. Aceeaşi obiecţie este valabilă şi pentru cei care, ignorând legile fonetice, propun derivarea toponimului Rozavlea de la Roza-Rozalina, protagonista unei frumoase legende culese în zonă”.

O altă ipoteză este lansată într-un studiu geografic dedicat Maramureşului şi publicat în perioada interbelică: “Numele de azi, amintit abia la 1390, pare a fi slav fiind în legătură cu revărsările foarte dese ale Izei (sl. rozavlete = a se revărsa)”. Verificând soluţia propusă, Șt. Vişovan (2005) constată că, în limba slavă, vb. a se revărsa avea forma razlivatisja, “iar de aici până la Rozavlea e o cale imposibil de parcurs”.

În altă ordine de idei, N.A. Constantinescu (1963) propune derivarea dintr-un antroponim: “Din n.pers. Grovaz, cu fonetism ucr. > Hrozavlea; iar cu afereză, prin căderea lui –h– (ca în Ristea < Hristea) a dat Rozavlea”. E. Petrovici (1970) vine cu câteva precizări: “Forma maghiară Rozália se datorează unei etimologii populare. Forma veche era Rozávlja. În documente apare la 1390 sub forma Hroz(a)wlla, care trebuie citită Hrozavl’a. Şi acesta este un adjectiv posesiv slav (ucrainean), format cu sufixul –j– din numele de persoană Hrozav (=Grozav), cu –h- în loc de –g-. După labiala v s-a dezvoltat, după cum era de aşteptat, un –l- epentetic (ca în forma sârbească Radiml’a)”. Opinia lui I. Pătruţ (1980) se încadrează în aceiași categorie: “Hroz(a)wla, actual (după căderea lui h-) Rozavlea, provine din antroponimul Hrozav (cf. rom. Grozav)”.

Tot la un antroponim s-a gândit și Radu Popa (1977) pentru originea acestui oiconim, având drept premise o atestare documentară, din 1374, sub forma Gordohaza: “Din acest nume derivă numele actual al satului, forma intermediară ca și existența onomasticului Gorzo fiind atestate documentar în secolele XIV-XV”. În plus, distinsul arheolog mai este de părere că evoluția toponimului s-a putut produce sub influența limbii slave, “dar numele i l-au dat românii maramureșeni”.

În ciuda opoziţiei lui D. Caia – “Explicaţia [cu limba ucraineană] este o aberaţie; după părerea noastră, cuvântul grozav seamănă a cuvânt dacic, iar ucrainenii nu au fost prezenţi pe valea Izei în perioada la care se referă N.A. Constantinescu” –, problema e tranşată de prof. Ștefan Vişovan: “Toponimul Rozavlea avea, fără îndoială, la bază, un nume de persoană. Majoritatea atestărilor trimit la un Grozavu, care trebuie să fi fost un supranume al unui important cneaz local, dacă nu chiar al voievodului Ioan. Acest voievod a colonizat un număr mare de ucraineni în Maramureş, o parte dintre ei fiind aduşi în Rozavlea. Supranumele Grozavu, rostit de populaţia ucraineană cu –h- (Hrozavu), a stat la baza adjectivului posesiv Hrozavja, devenit în urma unor transformări fonetice specifice limbii urainene, Hrozavlea (comp. Tereblea, Uglea etc.). Aşa se explică prezenţa lui -h- şi a lui –v– în majoritatea atestărilor de care dispunem. Aşadar, iniţial localitatea se numea satul voievodului Ioan, apoi Hrozavlea, adică satul (moşia) lui Grozavu. Nu e exclus ca supranumele Grozavul să-l fi primit voievodul Ioan chiar de la ucrainenii colonizaţi de el în localitate. Credem că aceste două denumiri au funcţionat o vreme în paralel, după care s-a impus denumirea Rozavlea. Populaţia românească n-a tradus denumirea, ci a preluat-o de la ucraineni, conservând-o ca atare”.

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).