MARAMUREȘ. Amenzi de peste 50.000 lei pentru sălile de joc, agențiile de pariuri și cazinouri

Timp de o lună, polițiștii Compartimentului Sisteme de Securitate -Serviciul de Ordine Publică, cu sprijinul efectivelor subunităților teritoriale, au desfășurat ample acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale din domeniul sistemelor de pază și securitate. Polițiștii au verificat respectarea normelor referitoare la paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor în locațiile agențiilor de pariuri sportive, sălilor și incintelor de exploatare a jocurilor de noroc și cazinourilor, precum și verificarea unor unități fără cerințe minimal, conform prevederilor Legii nr. 333 din 2003 și ale H.G. 301 din 2012.

”50 de unități au fost verificate, iar dintre acestea șase au fost identificate fără a deține analiza de risc la securitatea fizică. De asemenea, polițiștii au identificat 16 situații în care nu au fost implementate măsurile stabilite prin analiza de risc, iar nouă obiective nu au implementat cerințele minimale prevăzute de H.G. 301 din 2012.
În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale sub incidența prevederilor în vigoare ale Legii nr. 333 din 2003 și H.G. nr. 301 din 2012, în valoare de 51.000 de lei. Polițiștii vor acționa în continuare pe linia sistemelor de pază, aplicându-se cu fermitate prevederile legale în vigoare față de persoanele care nu le respectă”, transmite IPJ Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA