PROMISIUNI DE LA MINISTERUL EDUCAȚIEI. Reprezentanții sindicatelor: „Nu suntem asistați social”

În încercare de a determina dascălii să renunțe la greva generală, Ministerul Educației a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia face câteva promisiuni cu caracter general, despre care nu spune când ar putea fi duse la îndeplinire.

În urma discuției din data de 21 mai 2023, desfășurată la Palatul Victoria, la care au participat Premierul României – dl. Nicolae-Ionel Ciucă, Președintele Camerei Deputaților – dl. Marcel Ciolacu, reprezentanți ai executivului și liderii federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, facem următoarele precizări:

Ministerul Educației împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au început demersurile pentru elaborarea actelor normative care să creeze cadrul legal pentru:

  • salarizarea întregului personal nedidactic din învățământul de stat, la nivelul grilelor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022. Din analiza Ministerului Educației, aceasta înseamnă o creștere de circa 9% a salariului și un impact bugetar estimat la  90 de milioane de lei, până la finalul anului calendaristic, pentru cei aproape 55.000 de beneficiari din învățământul preuniversitar și 10.000 din învățământul superior;
  • acordarea unui bonus pentru profesorii debutanți;
  • acordarea unor stimulente financiare pentru profesorii care sunt încadrați în unități de învățământ din zone defavorizate.

Menționăm că acordarea unor stimulente financiare pentru cadrele didactice care își desfășoară activitatea în unități de învățământ din zone defavorizate este unul dintre obiectivele cuprinse în proiectul Legii învățământului preuniversitar, care se află, astăzi, la vot, în plenul Senatului României.

Reiterăm faptul că educația reprezintă o prioritate națională pentru partidele aflate în actuala Coaliție de guvernare.

Sindicaliștii din învățământ au respins această ofertă și continuă greva generală

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, au respins ieri, 21 mai 2023, așa-zisa ofertă a Guvernului României.

„NU avem nevoie de ajutoare sociale! NU suntem asistați social! AVEM nevoie de salarii decente! NU am decis să facem grevă peste noapte! NU facem jocuri politice! ESTE greva oamenilor școlii, este greva celor peste 200.000 de angajați din învățământ, care s-au săturat de nepăsarea guvernanţilor.

Este greva celor care spun răspicat: AȘA NU SE MAI POATE! ACUM, mai mult ca oricând, este important să dăm dăvadă de unitate.

Le mulţumim pentru susţinere şi înţelegere părinţilor şi elevilor! Atenție, însă, la manipulările și dezinformările de pe rețelele sociale și cele care apar în spaţiul public pe anumite site-uri! Facem apel atât la jurnalişti, cât şi la membrii de sindicat să verifice informațiile la nivelul organizațiilor sindicatele teritoriale sau la federaţiile reprezentative din învăţământ!

cm
cm