MARAMUREȘ. Au încasat banii și acum trebuie să-i dea înapoi

Controalele privind acordarea de ajutoare sociale unor persoane care în realitate nu au dreptul să beneficieze de ele, au continuat în Maramureș.

Numai anul trecut, s-a constatat că din totalul de plăți efectuate de AJPIS Maramureș, în valoare de circa 634 milioane de lei, aproape 2 milioane s-au dat necuvenit. În urma verificărilor, persoanele respective au fost puse să restituie sumele încasate.

”Sumele care au fost constatate că s-au dat necuvenit sunt doar de 1,9 milioane de lei, sub 2 milioane de lei. Asta reprezintă cam 0,31% din totalul plăților pe care le facem. Eu zic că nu este o cifră care să ne alarmeze, stăm destul de bine. Asta cu cooperarea și cu ajutorul, în primul rând, a celor din UAT-uri, care acordă sau restricționează acordarea acestor drepturi. Din banii care au fost decontați necuvenit, am reușit să recuperăm anul trecut 1,6 milioane, adică peste 80% din sumă”, a declarat Ovidiu Morar, directorul AJPIS Maramureș.

Ana-Maria HOJDA

(Foto generic: Arhiva Glasul)

GlasulMM
GlasulMM