MARAMUREȘ. Costuri enorme pentru firmele care nu sortează deșeurile

Firmele urmează să suporte costuri mult mai mari dacă aruncă deșeurile în amestec. Potrivit oficialilor ADI Deșeuri Maramureș, tarifele ajung să fie și de 5 ori mai mari.

”Firmele vor plăti de până la 5 ori mai mult dacă aruncă deșeurile amestecat și nu colectează selectiv. Diferența de cost va rezulta din modul în care operatorul va fi obligat să factureze deșeurile pentru utilizatorii non-casnici. Legea impune pentru firme facturarea deșeurilor în lei/mc. Pentru a descuraja depozitarea deșeurilor în amestec, ADIGIDM Maramureș va stabili un tariful distinct pentru reciclabile la valoarea de 60,14 lei/mc, iar tariful distinct pentru deșeul rezidual la prețul de 292,86 de lei/mc.

Rugăm toți agenții economici care au deșeuri reciclabile pe care nu le valorifică direct, să solicite operatorului de salubrizare să le facă un contract și pentru ridicarea deșeurilor reciclabile”, au precizat responsabilii ADI Deșeuri Maramureș.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA