MARGARETA PÂRVĂNOIU, CANDIDAT PSD LA SENAT: “Știu cât de importante sunt deciziile legislative în modelarea unui sistem sanitar eficient”

– Dna Margareta Pârvănoiu, de ce credeți că Parlamentul României are nevoie de medici?

– Un citat pe care îl lecturam deunăzi m-a impresionat foarte mult și mi-a rămas în minte: “Medicamentele pot vindeca bolile, dar numai medicii pot vindeca pacienții”. Cred că Parlamentul României are nevoie de medici deoarece acest domeniu implică nu doar cunoștințe tehnice, ci și o profundă înțelegere a nevoilor comunității, a nevoilor oamenilor. Ca membru al Comisiei Naționale de Neonatologie, din cadrul Ministerului Sănătății și cu experiență în coordonarea activității clinice, știu cât de importante sunt deciziile legislative în modelarea unui sistem sanitar eficient. De aceea, sunt ferm convinsă că medicii, în Parlamentul României, pot aduce o perspectivă concretă, bazată pe realitățile din spitale. Doar medicii implicați, dedicați, care cunosc spitalele până în cele mai adânci fibre, pot contribui la elaborarea de politici care să rezolve cu adevărat problemele cu care ne confruntăm zilnic. Și vreau să subliniez că aceste probleme nu sunt deloc puține. Ci din contră. Abundă.

(CMF  11240017)

GlasulMM
GlasulMM