
MINISTRUL JUSTIȚIEI. „Traficanţii de droguri nu vor mai scăpa de închisoare”
Ministrul Justiţiei, senatorul Alina Gorghiu a anunțat că traficanţii de droguri nu vor mai scăpa de închisoare, după ce propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă la Parlament.
Prin această iniţiativă se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000. Traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare, potrivit iniţiatorilor.
Prin iniţiativa depusă astăzi se propune şi creşterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
”Modernizarea legislaţiei în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât la finalul lui 2022, Agenţia UE anti-drog monitoriza 930 de noi substanţe psihoactive (NSP). Aceste substanţe chimice, realizate în laboratoare clandestine, produc efecte mult mai grave asupra sănătăţii decât drogurile tradiţionale, iar preţul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractive de experimentat pentru tineri. În prezent, cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de substanţe psihoactive este de 12 ani. Consumul acestor substanţe la vârste fragede, provoacă consecinţe severe asupra creşterii şi dezvoltării umane”, a declarat Alina Gorghiu, prin intermediul unui comunicat remis presei.
Mihai ROMAN








