MOGOȘEȘTI. Și-a băgat nevasta în spital
Un nou caz de violență domestică s-a înregistrat în Maramureș. O femeie a fost bătută de soț și băgată în spital. Femeia a reușit să cheme poliția, iar echipajul medical ajuns la fața locului a transportat-o de urgență la Spitalul Județean din Baia Mare. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în localitatea Mogoșești.
”Polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați atât telefonic, cât și prin plângere, de către o femeie în vârstă de 26 de ani din Mogoșești, despre faptul că ar fi fost agresată fizic de soțul acesteia, un bărbat de 37 de ani. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD pentru a acorda victimei primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean Baia Mare.
În baza celor constatate, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și continuă cercetările într-un dosar penal privind violență în familie”, spun oficialii IPJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA