
NE PREGĂTIM DE IARNĂ. Aproape zece tone de cauciucuri uzate, oprite la intrarea în țară
E perioada din an în care maramureșenii se gândesc la schimbarea cauciucurilor de vară cu cele de iarnă. Doar că ce intră în țară nu e tocmai ceea ce ar trebui să fie. În Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat recent, pentru efectuarea formalităților pe sensul de intrarea în România, un cetățean român, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în județul Suceava. Acesta conducea un automarfar marca MAN, cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România, cu care transporta articole second-hand (anvelope uzate) provenite din Germania. Marfa urma să ajungă la o firmă din judeţul Suceava.
ITPF Sighetu Marmației arată că „existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatului Județean Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 9.800 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (transportul nu este înregistrat în aplicația ROAFM).
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar”.
Marcel ȘERBAN