OPINIA LUI ȚIBULEAC. Frica de anticipate se țese în jurul Guvernului Luca Niculescu. Când fotoliul de parlamentar devine mai important decât doctrina
Frica de anticipate începe să se simtă tot mai apăsat în jurul negocierilor pentru Guvernul Luca Niculescu. Dincolo de declarațiile despre responsabilitate, stabilitate și interes național, există o întrebare mult mai incomodă pentru toate formațiunile parlamentare: câți dintre actualii aleși sunt cu adevărat pregătiți să-și pună mandatul din nou pe masa alegătorilor?
Când apare perspectiva dizolvării Parlamentului, politica se schimbă brusc. Principiile devin negociabile, incompatibilitățile de ieri se mai îndulcesc, iar adversarul declarat poate deveni peste noapte un partener acceptabil. Nu neapărat pentru că partidele au descoperit subit gustul compromisului, ci pentru că anticipatele aduc cel mai mare risc pentru un parlamentar: pierderea fotoliului.
Niciun partid nu merită scutit de această întrebare. PSD vorbește despre condițiile în care poate susține guvernarea, PNL își trasează propriile limite, UDMR își negociază poziția, USR își face propriile calcule, iar celelalte formațiuni parlamentare privesc aceeași tablă de șah. Fiecare își apără public principiile, dar fiecare știe că anticipatele înseamnă liste noi, campanie nouă și voturi numărate din nou. Iar mandatul pe care îl ai astăzi nu vine cu nicio garanție pentru mâine.
Aici se vede adevărata forță a anticipatelor. Nu trebuie nici măcar să aibă loc pentru a produce efecte. Este suficient ca posibilitatea lor să devină credibilă. Deodată, parlamentarii care ieri găseau zece motive pentru care nu pot sta la aceeași masă descoperă al unsprezecelea motiv pentru care ar putea totuși să se înțeleagă.
Pentru că urnele au un defect teribil văzut de la București: nu respectă organigramele partidelor. Alegătorul poate confirma un mandat, dar îl poate și lua. Poate trimite un partid mai sus sau mai jos și poate lăsa în afara Parlamentului oameni care astăzi vorbesc de la tribună cu siguranța celor convinși că fotoliul le aparține.
Luca Niculescu negociază astfel într-un moment în care cel mai puternic aliat al său ar putea să nu fie vreun partid, ci teama partidelor de anticipate. Când alternativa compromisului devine întoarcerea la urne, majoritatea poate apărea miraculos. Nu din iubire politică, nu din convergență doctrinară, ci din instinct de conservare.
Și tocmai aici trebuie să fim atenți. Un guvern născut din frica parlamentarilor de a-și pierde mandatele poate obține voturile necesare învestirii, dar frica nu poate ține loc de program de guvernare. Nu poate face bugetul, nu poate rezolva problemele economice și nu poate produce reforme. După ce pericolul anticipatelor trece, toate vechile conflicte se pot întoarce la masă.
De aceea, întrebarea momentului nu este doar dacă Luca Niculescu va reuși să formeze un guvern. Întrebarea este ce anume îi va determina pe cei care îl votează să ridice mâna: responsabilitatea față de țară sau instinctul de conservare politică?
PSD, PNL, USR, UDMR și toate celelalte formațiuni parlamentare pot invoca strategii, doctrine și interesul național. Dar dacă perspectiva anticipatelor va transforma peste noapte adversarii ireconciliabili în parteneri tolerabili, publicul are tot dreptul să întrebe de ce compromisul imposibil ieri devine posibil exact atunci când fotoliile parlamentarilor intră în joc.
Poate că aici se află ironia întregii crize. România caută stabilitate, partidele caută o formulă de guvernare, Luca Niculescu caută voturi, iar parlamentarii privesc spre anticipate și înțeleg că următorul vot important s-ar putea să nu le mai aparțină lor, ci cetățenilor.
Frica de anticipate poate salva un guvern. Poate salva o majoritate. Poate salva, pentru moment, sute de mandate. Dar dacă singurul lucru care unește partidele este teama de a pierde fotoliile, atunci problema României nu se termină odată cu învestirea Guvernului Niculescu. Abia de acolo începe.
Gheorghiță Țibuleac
(Corespondent Ocna Șugatag)
