
OPINIE. Câteva considerații pe marginea volumului În slujba țării (Nicolae Ciucă)
Volumul În slujba țării, de Nicolae Ciucă (președinte vremelnic al Partidului Național Liberal și candidat fortuit la alegerile prezidențiale din 2024), apărut recent la Editura RAO (ISBN 978-606-006-973-7) este, în mod evident, un produs de marketing electoral, realizat prin metoda interviului, motiv pentru care este relatat la persoana I, și ajustat de o echipă de profesioniști, unii dintre ei cu veleități scriitoricești, posibil originari din zona Olteniei.
Cum e și firesc, povestea e împachetată în așa fel încât să câștige adeziunea (și votul) unui număr cât mai mare de români de la baza piramidei societății – oameni simpli, fără multă carte, dar care țin la anumite valori, cum ar fi biserica, religia, armata, patriotismul, uniforma militară, stilul de viață de altădată, nostalgia României postbelice, tradiții și obiceiuri autohtone. Acesta cred că este grupul țintă vizat de consilieri. Nicidecum elita.
Rețeta pare a fi copiată după metoda utilizată de Johannis, la alegerile din 2014. Însă faptul că, în urmă cu zece ani, candidatul liberal a câștigat alegerile prezidențiale nu se datoreză câtuși de puțin lansării și difuzării acelui volum autobiografic (numit Pas cu pas). Altele au fost ingredientele succesului și ele țin în special de modul lamentabil în care social-democrații au gestionat campania lui Victor Ponta (predilect în diasporă). Dealtfel și Nicolae Ciucă e tot invenția lui Klaus Johannis și e singurul care crede că îi va succede la Cotroceni.
Însă, după părerea mea, marele neajuns al cărții pare a fi… lipsa personajului principal. Autorul pare a fi un simplu povestitor. Un Homer al politicii dâmbovițene, inapt să creioneze un portret al celui pe care ar trebui să îl transforme în erou: Nicolae Ciucă. În carte apar alte personaje, mult mai bine conturate: străbunica Anastasia, bunicul Valerie, tâmplarul, poate chiar tatăl său, subofițer la o unitate militară: “Străbunica era o femeie nu prea înaltă, dar cu ținuta dreaptă, și vârsta n-a încovoiat-o. Avea încă părul lung pe care și-l ținea strâns sub năframă. Avea ochii întunecați și strălucitori, de parcă toată lumina se adunase în ei. (…) Dacă ar fi să ne luăm după vârsta privirilor, străbunica mea Anastasia nu se îndepărtase prea mult de femeia tânără, cu doi copii mici, care s-a lăsat cu greu convinsă, în anii de după Primul Război Mondial, să-și urmeze bărbatul în Cadrilater. Constantin, așa îl chema pe străbunicul – când îl mai pomeneau uneori, ca pe cei dispăruți în război, îi spuneau Costică –, se lăsase convins de propaganda autorităților care voiau să strămute cât mai multă populație pe malul drept al Dunării, în teritoriile de la Silistra la Caliacra, însușite de la bulgari după cel de-al doilea război balcanic. Au vândut tot ce aveau și au plecat în ținuturile din sudul Dobrogei, unde au primit pământ. Dar străbunica nu s-a putut obișnui cu noile ținuturi care, cu toată încăpățânarea autorităților, pentru ea tot străinătăți însemnau. Așa se face că într-o dimineață i-a spus străbunicului: «Costică, vreau să mă întorc acasă. Dacă tu alegi să rămâi, e treaba ta, eu îmi iau copiii și plec»”.
Povestea despre cariera lui militară (peregrinările dintr-un oraș în altul, misiunile în teatrele de război) e destul de anostă și nici nu poate fi altfel, dacă vorbim despre o viață cazonă. Cât despre partea a două (intitulată O Românie prosperă și sigură), folosește un limbaj de lemn, nefiind altceva decât o platformă electorală standard (“La treizeci și cinci de ani de la Revoluție, România trebuie să fie pregătită să pășească pe o nouă treaptă a evoluției sale, marcată de un standard ridicat al calității vieții, un exercițiu deplin al libertății, al solidarității și al păcii sociale, în condiții de pace și siguranță. Societatea românească este suficient de matură și economia românească este în creștere. Avem, doar, nevoie de un stat pe măsura așteptărilor românilor, care să valorizeze munca cinstită, libera inițiativă și creativitatea, înlăuntrul unor frontiere sigure”).
Ca simplu român care dorește să își îndeplinească datoria civică de a vota la alegerile prezidențiale și bazându-mă exclusiv pe această carte, mărturisesc cu pioșenie nemărginită faptul că volumul pe care tocmai l-am parcurs nu mă convinge să îi ofer unicul și neprețuitul meu vot, unui candidat pe care nu l-am regăsit între paginile lucrării. Aș vota-o mai degrabă pe străbunica cu nume de prințesă (Anastasia) sau, cine știe, poate pe o altă prințesă, cu mult mai vizibilă și un șarm deosebit.
Mihai Siminescu
(Credit foto; Antena3 CNN)








