
PATRU PROIECTE majore pentru Maramureș, în fază avansată de execuție
În această perioadă, echipa Consiliului Județean Maramureș se concentrează pe implementarea celor mai importante proiecte de infrastructură din județ, pe care le-am prezentat public și în cadrul ședințelor Consiliului Județean.
Pasajul Italsofa – lucrările se apropie de final. Recepția finală este programată pentru luna decembrie, pentru a putea fi finalizată porțiunea de pe strada Dumbravei, unde este necesară relocarea unui stâlp electric.
Pasajul de la Clubul Văcarilor – șantierul este în plină desfășurare. Proiectul a fost refăcut de la zero, după ce studiul de fezabilitate inițial a fost greșit (prevedea 8 benzi de circulație). A fost realizat un nou proiect tehnic, adaptat la realitățile din teren, ceea ce a presupus un efort financiar suplimentar de aproape 6 milioane de lei și reaprobarea tuturor avizelor de la CNAIR și Ministerul Transporturilor.
Podul peste Tisa – Sighetu Marmației: Lucrările continuă în ritm susținut, iar finalizarea este estimată pentru luna decembrie. Este un obiectiv strategic care va conecta direct Maramureșul cu Ucraina și va deschide noi oportunități economice și logistice pentru întreaga zonă.
Depozitul ecologic Fărcașa – SMID Maramureș: Ne aflăm în ultima lună de execuție a lucrărilor. Obiectivul este să realizăm recepția finală până la sfârșitul acestui an. După 15 ani de blocaje și amânări, finalizarea proiectului SMID va fi una dintre cele mai importante realizări pentru județ!








