
PE TERMEN NELIMITAT. Sindicatele din educație au anunțat declanșarea grevei generale!
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, în cadrul unei conferințe de presă, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, între orele 11 şi 13.
Peste 70% dintre sindicaliștii din Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, au votat, potrivit rezultatelor referendumului făcut în rândul profesorilor din țară, pentru declanșarea grevei generale.
“Este o ultimă soluție de a-i determina pe acești guvernanți să nu ne mai ignore, să nu mai fie indiferenți și să amâne luarea unor decizii vitale care vizează până la urmă au o finanțare corespunzătoare a sistemului educațional și asigurarea unui viitor pentru voi aici în țară, poate pentru posibila reîntoarcere a celor care au plecat din această țară”, a spus Marius Nistor, lider al Federației Educației Naționale „Spiru Haret”.
Liderii sindicali spun că este prima grevă generală care se declanşează la final de an şcolar, astfel că examenele naţionale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul, ar putea fi bulversate.
„Fac apel către părinți să înțeleagă și recomandăm, în același timp, să țină copiii acasă, pentru că sunt foarte multe situații în care 100% au votat pentru grevă sau procentele sunt foarte mari”, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI.
Mihai ROMAN








