
Poliția din Fărcașa a reținut un tânăr bănuit de furtul unui autoturism
La data de 23 februarie, polițiștii Secției Nr. 3 Poliție Rurală Fărcașa, sub coordonarea procurorului de caz, au reținut pentru 24 de ore un tânăr, bănuit de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Potrivit anchetei, la 22 februarie, polițiștii au fost sesizați de un bărbat că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața unui imobil din localitatea Ardusat. Cercetările au stabilit că suspectul este un tânăr de 24 de ani.
Acesta a fost identificat conducând autoturismul fără permis. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar expertiza ulterioară a arătat o îmbibație alcoolică de peste 2 g/l în sânge. Prejudiciul a fost restituit persoanei vătămate.
Pe baza probelor, tânărul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. Astăzi urmează să fie prezentat instanței pentru dispunerea unei alte măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului pentru stabilirea întregii activități infracționale. Se reamintește că persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală și de prezumția de nevinovăție.








