PUNCT DE VEDERE: În chestiunea programului SAFE

“România pare captivă într-un cerc vicios al deciziilor politice fără viziune, fără coerență și, mai ales, fără asumare reală față de interesul național. După peste 35 de ani de guvernări succesive, promisiunile de dezvoltare au rămas, în mare parte, simple exerciții de imagine, în timp ce marile oportunități economice au fost gestionate discutabil sau chiar iresponsabil.

Cazul recent legat de programul SAFE și modul în care sunt direcționate fondurile pentru industria de apărare ridică întrebări serioase. Vorbim despre sume uriașe, de ordinul miliardelor de euro, bani care ar putea reprezenta o șansă istorică pentru relansarea industriei românești. În schimb, proporțiile în care aceste fonduri sunt orientate către companii externe, în special din Germania și Franța, contrastează puternic cu partea alocată producătorilor autohtoni.

Este greu de înțeles cum, într-un moment în care autonomia strategică și dezvoltarea internă ar trebui să fie priorități, România ajunge să joace rolul de simplu finanțator pentru industriile altor state. Dacă aproximativ 90% din fonduri pleacă în afara țării, iar industria locală rămâne cu firimituri, atunci nu mai vorbim doar despre o alegere economică discutabilă, ci despre o problemă de viziune și de responsabilitate.

Mai mult, lipsa de transparență și de comunicare clară din partea decidenților nu face decât să alimenteze suspiciunile. Cetățenii au dreptul să știe de ce aceste decizii sunt considerate „strategice” și în ce mod vor aduce beneficii concrete României pe termen lung. În absența unor explicații solide, percepția publică se degradează inevitabil, iar încrederea în instituții continuă să scadă.

Nu este vorba despre izolaționism sau despre refuzul colaborării internaționale, parteneriatele sunt esențiale într-o lume interdependentă. Însă colaborarea nu ar trebui să însemne sacrificarea interesului național. O strategie echilibrată ar trebui să combine achizițiile externe cu investiții serioase în capacitățile interne, transfer de tehnologie și dezvoltarea capitalului uman românesc.

În lipsa acestui echilibru, România riscă să rămână, încă o dată, la periferia marilor decizii economice, consumator de produse și tehnologii, nu creator sau partener real. Iar atunci întrebarea nu mai este dacă „miroase a trădare”, ci de ce continuăm să acceptăm un model care ne ține în această poziție.

Poate că momentul actual ar trebui să fie un semnal de alarmă: fără o schimbare reală de direcție, fără lideri care să pună pe primul loc dezvoltarea internă și fără o societate care să ceară responsabilitate, istoria ultimelor decenii riscă să se repete la nesfârșit. Pentru lipsa de transparență, Bolojan, împreună cu miniștrii implicați, merită să plece acasă!”

COSTEL PÎRVĂNOIU, consilier municipal Baia Mare