RAPORT ASF. Ce se mai întâmplă cu banii tăi din Pilonul 2 de pensie

La finalul lunii iunie 2023, erau înscrise în Registrul Electronic al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) șapte fonduri de pensii administrate privat. Acestea sunt administrate de șapte administratori de fonduri de pensii private, activele lor fiind încredințate spre păstrare unui număr de trei bănci din România cu rol de depozitari, se precizează în Raportul privind evoluțai sistemului de pensii private în primele șase luni ale anului 2023, întocmit de ASF.

Valoarea totală a activelor fondurilor de pensii administrate privat a fost de 110,06 miliarde lei la finalul lunii iunie 2023, în creștere cu aproximativ 26% comparativ cu aceeași dată a anului 2022.

Numărul participanților înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat la 30 iunie 2023 a fost de 8,07 milioane persoane.

Contribuția medie a participanților cu contribuții virate la în luna iunie 2023 a fost de circa 271 lei/participant. În semestrul I 2023, contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 6,32 miliarde lei.

Titlurile de stat și acțiunile au rămas principalele instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii administrate privat. Plasamentele fondurilor de pensii administrate privat în titluri de stat au reprezentat 63,3% la 30 iunie 2023.

Rata medie de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii administrate privat a fost 5,53% în iunie 2023, în creștere față de finalul anului 2022 (4,13%).

La finalul lunii iunie 2023, valoarea medie a activului unui participant la sistemul pensiilor administrate privat era de 13.775 lei, înregistrând o creștere de 22,6% comparativ cu aceaași perioadă a anului anterior.

Pe parcursul semestrului I 2023 au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți în cuantum de 341 milioane lei pentru 19.394 de participanți și beneficiari.

GlasulMM
GlasulMM