LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Poienile Izei

Comună, județul Maramureș, regiunea istorică Mara­mu­reş, Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest; până în 1995, când a devenit comună, a fost sat aparţinător de com. Botiza. Localitate situată (la răspântie de drumuri) între Glod, Botiza și Șieu, în depresiunea Maramure­şu­lui, la poalele Munţilor Lăpuş (vârful Vă­ratic), pe valea Şieului; zonă de munte.

Localităţi componente ale comunei: Po­ie­nile Izei (nu are localități apar­ți­nătoare). Prima atestare documentară: 1430 (Sajo-Polyana). Populaţie: 940 lo­cuitori. Gospodării: 460. Etnii: 927 români. Culte: 927 ortodocși. Dialect: sub­dialect maramureşean. Numele co­mun al locuitorilor: poienar, -ă, po­ienari, -e, (poie­naş). Nume de familie derivate din numele lo­ca­li­tăţii: Poienar, Poie­naru, Poienaş (300 de per­soane). Nume de familie frecvente în localitate: Giur­gi, Ilieş, Muntean, Petreuş. Instituții: primărie, școală gimnazială, bibliotecă comunală (din 2005), agenție poștală, farmacie, cămin cultural, biserici ortodoxe (de lemn, “Cuvioasa Paraschiva”; de zid, “Sfântul Gheorghe”, 1987).

Resurse naturale: curs de apă (pârâul Șieu), fond fores­tier, fânațe, fructe de pădure și ciuperci comestibile din flora spontană, izvoare de apă minerală (pe Va­lea Lu­toasă: Borcutul din­ Ţărmure şi Bor­cutul lui Mozoc); zăcăminte de petrol. Alte resurse: conexiune internet, semnal GSM, rețea utilități (apă, energie electrică). Monument istoric: Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” (1700), patri­moniu UNESCO (pictura datează din 1794). Monument comemorativ: Crucea Mo­nument pentru Eroii din primul și al doilea Război Mondial (2000). Microstaţiune balneară sezonieră, de interes local: Băile Cvaşniţa (Poienile de sub Munte). Obiectiv turistic: Biserică monument istoric, în patrimoniu UNESCO.

Originea numelui localității

Denumiri atestate: (1430) Sajo-Polyana, Po­lyana, (1431) Polyana, (1453) Polyanfalva, (1605) Sajo Poiana, (1828, 1851) Sajó Polyána, Pojana, (1913) Sajó­mező, (1909-1919) Poieni, Sajómezö, (1968) Poienile Izei. Evoluția numelui loca­lității: Poiana Şieului, Poiana, Câm­pul Şieului, Poieni, Poienile Glodului, Poienile Izei. Numele vechi utilizat de localnici: Poienile Glodului.

Soluții etimologice. Numele iniţial a aşe­zării a fost Poiana (denumirea cea mai frecventă consemnată în documentele medievale), după apelativul poiană “cură­tură, tăietură, laz, runc”, ce indica faptul că terenul a fost defrişat, iar pe locul respectiv s-a în­temeiat satul. Apoi, i s-a adă­u­gat de­terminantul Şieului, fiind pro­pri­etate a nobililor din localitatea Şieu (pe de altă parte, pentru a se delimita de Poienile de sub Munte, comună de pe valea Vișeului). În secolul al XX-lea, pentru o vreme a purtat numele de Poiana Glodului, iar din 1968, de­numirea oficială a devenit Poienile Izei, după hidronimul Iza.

În legătură cu etimologia hidronimului, istoricii maramureşeni I. Mihalyi şi Al. Filipașcu susţin originea dacică: “(de la daci) am moștenit numirile râurilor Tisa, Iza, Taras, Someș, Mureș etc.”. La fel şi E. Grad (2000): “Tradiţia populară orală locală din Săcel arată că denumirea râului (Iza) a fost dată de dacii liberi din aceste locuri şi derivă din cuvintele a izi, care înseamnă a ieşi, a se ivi sau a izui, a schimba cursul apei prin izuire, adică prin ridicarea unui obstacol în calea cursului normal”. În realitate, verbul izui provine din substantivul iaz (< sl. iazǔ) + suf. -ui (> iezui > izui), deci puțin probabilă derivarea acestui termen din substratul limbii române. N. Roșca (2004) invocă opinia lui I.I. Russu (1967): “Acest element  – iza – nu-i decât un vestigiu de element dacic. El constituie rămășița lui -dizos, -diza, care înseamnă «dig, cetate, fortificație» și constituie «al doilea element în toponimie: Beodizos, Boirdizos, Burdizon, Burtudizos, Cistizos, Tyrodiza, Tarpodizos»“. Augustin Bunea (1912) vorbește despre numele unui descălecător: “Valea Izei, numită poate de la primul descălecător Iza”. În ciuda acestor strădanii, soluția unanim acceptată pentru hidronimul Iza este cea indicate de N. Drăganu (1933): un hipocoristic al ru­sescului Izjaslav, Izaslav (cf. şi n. top. Izjaslavlj, la F. Miklosich).

(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).