REALITATE. 28 de bebeluși au murit în primul an de la naștere
Anul trecut, în Maramureș, 28 de bebeluși au murit în primul an de la naștere. Pe de altă parte, reprezentanții Direcției de Statistică Maramureș spun că în județul nostru rata mortalității infantile a scăzut față de anul 2021, când au fost înregistrate cu 4 cazuri de acest fel mai mult.
”Numărul născuţilor vii in anul 2022 a fost de 3.976, cu 250 mai mic comparativ cu anul 2021, rata natalităţii scăzând de la 8,2 la 7,8 născuţi vii la 1000 locuitori. Numărul deceselor infantile în anul 2022 a fost de 28, cu 4 mai mic față de anul 2021, rata mortalităţii infantile diminuîndu-se de la 7,6 la 7,0 decedaţi sub 1 an la 1000 născuţi vii”, precizează oficialii instituției.
Numărul deceselor în anul 2022 a fost de 6000, în scădere cu 1251 de cazuri fata de anul 2021, iar rata mortalității generale a scăzut de la 14,1 la 11,7 decedati la 1000 locuitori. Sporul natural al populației în anul 2022 a fost negativ, respectiv de -2024 persoane (-3025 persoane în anul 2021) iar rata sporului natural a fost de -3,9 persoane la 1000 locuitori (-5,9 persoane la 1000 locuitori în anul 2020).
Ana-Maria HOJDA